EXCLUSIV. Anchetă a Senatului privind activitatea Lilianei Ţuroiu în fruntea Institutului Cultural Român: Vor fi verificate toate chestiunile sesizate de B1.RO / Curtea de Conturi verifică deja activitatea ICR
EXCLUSIV ONLINE// Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului a decis marţi, în urma analizei unei petiţii primite privind mai multe abuzuri şi ilegalităţi comise de preşedintele ICR, să înfiinţeze o subcomisie care să analizeze activitatea Lilianei Ţuroiu.
Preşedintele comisiei, Iancu Caracota, a arătat pentru B1.ro că vor fi verificate aspecte ce ţin de deplasările externe ale Lilianei Ţuroiu şi decontările acestor cheltuieli, decizia de externalizare a serviciilor juridice, organigrama ICR sau modul de organizare şi cheltuierile făcute pentru festivalul Europalia la care va participa România.
Toate acestea aspecte au fost relatate pe larg de B1.ro în mai multe materiale.
Senatorul Caracota a subliniat că va fi sesizată şi Curtea de Conturi, care face deja o verificare în ICR, pentru a lucra alături de aceasă subcomisie, cât şi alte instituţii în măsură să cerceteze activitatea din Institutul Cultural Român.
În urma acestei anchete, subcomisia urmează să facă un raport pe care îl va trimite în Senat pentru ca acolo să se dispună măsuri în funcţie de rezultatele obţinute în urma verificărilor.
Iancu Caracota a sublinat că în ciuda faptului că Liliana Ţuroiu va pleca din fruntea ICR după ce a fost avizată marţi pentru a ocupa postul de director ICR Bruxelles, sancţiunile vor putea fi luate dacă aceasta este găsită vinovată. Acestea pot merge de la destituirea din postul de la Bruxelles până la sesizarea parchetului.
Cât priveşte ancheta din Senat privind activitatea Lilianei Ţuroiu în fruntea Institutului Cultural Român, reamintim că B1.ro a arătat cum a efectuat în anul 2018 deplasări ce cumulează peste 100 de zile. Pentru toate acestea deplasări există un barem de 300 euro/noapte pentru hotel și o diurnă de 70 de euro. Biletele de avion sunt, de asemenea, decontate de către ICR. (DetaliiAICI)
Tot în materialul din 15 mai, B1.ro a ridicat problema detașărilor în loc de angajări din ICR, a proiectelor plătite către persoane din afara instituției sau a externalizării serviciilor juridice.
Unul din argumentele cel mai des invocate de Liliana Ţuroiu pentru a justifica desele călătorii la Bruxelles este festivalul Europalia, pentru care suma alocată de ICR, doar în 2019, este de peste 6 milioane euro (29.400.000 lei). Tot pentru acest festival, preşedintele ICR face lobby la Guvern pentru a eluda legea achizițiilor publice şi a putea da un contract cu dedicaţie. (DetaliiAICI)
Urmare a acestui material, Liliana Țuroiu a semnat în 23 mai un ordin prin care înființează o “comisie de cercetare cu privire la extragerea, fotografierea și divulgarea documentelor de uz intern fără aprobarea conducerii Institutului Cultural Roman”. Prin această comisie, Ţuroiu a ales să îşi ancheteze subordonaţii în dauna unor măsuri privind transparentizarea activităţii sale în fruntea ICR. (DetaliiAICI)
Liliana Ţuroiu conduce Institutul Cultural Român din aprilie 2017 când a fost numită de către Senat cu susţinerea PSD. Născută în Videle, Ţuroiu este la bază creatoare de modă şi mai este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Națională de Artă București. La scurt timp de la numire, publicația Vice, sub semnătura Sidoniei Bogdan, a acuzat-o că folosește instituția pe care o conduce pentru a-și promova colecția de haine cu inspirație din costumele tradiționale, intitulată ”Zestrea”.