Liliana Mincă: Și eu am trimis rapoarte în scris pentru ca instituțiile să stabilească dacă sunt persoane responsabile de încălcarea legii în Loteria Română și în Ministerul Finanțelor

Publicat: 30 09. 2015, 13:17

Liliana Mincă, fost director al Loteriei Române, a comentat în emisiunea România acum de pe B1TV acțiunea procurorilor DNA de ridicare a unor documente de la Ministerul Finanțelor.

”Este normal ca instituțiile statului să ridice documente. Chiar eu am trimis rapoarte în scris pentru ca instituțiile să stabilească dacă a existat un management defectuos, dacă sunt persoane responsabile de încălcarea legii în Loteria Română și în Ministerul Finanțelor, căci acest minister are membri în Consiliul de Administrație și în Adunarea Generală a Acționarilor.

Eu am condus doar până în februarie 2009. De atunci nu vă pot spune decât ce a apărut în presă și ceea ce am tot comentat cu dumneavoastră. De atunci și oamenii din sindicate mi-au spus că sunt nemulțumiți. Eu am sprijinit și voi sprijini mereu procurorii DNA pentru a se face lumină și pentru ca aceia care au semnat contracte păguboase să plătească”, a decrarat Liliana Mincă în emisiunea moderată de Irina Petraru.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au ridicat miercuri mai multe documente de la sediul ministerului Finanțelor, acțiunea având legătură cu un dosar care privește Loteria Română.