Liga Studenților a anunțat că bursele acestora nu vor fi disponibile pe perioada verii fiindcă nu s-au alocat fonduri
Liga Studenílor de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"din Iași a spus prin intermediul unui comunicat de presă că studenții vor putea beneficia de burse abia la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie fiindcă nu s-au alocat fonduri în acest sens șitocmai de aceea ar urma să fie disponibile abia după rectificarea bugetară din luna august.
"Liga Studentilor (LS IASI) informeaza studentii si opinia publica asupra faptului ca bursele studentesti promise pentru vara aceasta nu vor fi virate decat la finalul lunii septembrie sau inceputul lunii octombrie, avand in vedere ca nu s-au alocat fonduri in acest sens, urmand ca acestea sa fie disponibile abia dupa rectificarea bugetara din luna august.
In urma modificarii OUG 2/2017 si a publicarii Ordinului Ministrului Educatiei Nationale nr. 4104 din 21.06.2017 prin care se modifica criteriile generale de acordare a burselor si a altor forme de sprijin material pentru studentii din invatamantul superior de stat, bursele studentilor, indiferent de tipul acestora (de merit, performanta sau sociale), se vor acorda pe toata durata anului universitar, inclusiv pe perioada vacantelor si a sarbatorilor legale.
Desi studentii au acest drept recunoscut, universitatile isi desfasoara activitatea in baza unui contract institutional cu Ministerul Educatiei Nationale prin care acesta din urma, in calitate de ordonator principal de credite, distribuie fondul de burse in functie de numarul de studenti bugetati, catre universitatile de stat, in urma aprobarii bugetului de stat la inceputul acestui an.
Astfel, bursele studentilor vor fi virate abia la finalul lunii septembrie, cumulat pentru toate cele trei luni de vacanta, dupa ce Guvernul va realiza rectificarea bugetului de stat in luna august, alocandu-se fonduri suplimentare Ministerului Educatiei Nationale, care va trebui sa reinnoiasca contractele institutionale cu universitatile de stat, astfel incat acestea sa poata vira bursele studentilor.
"Anumite federatii studentesti au dezinformat in mod grav studentii, comunicand in spatiul public faptul ca bursele vor fi virate incepand cu finalul lunii iunie sau inceputul lunii iulie. In lipsa unei alocari bugetare, care se poate face doar la o rectificare bugetara, universitatile nu au resursele necesare de a vira bursele. Pe viitor, ii indemnam pe studenti sa priveasca cu mai multa prudenta promisiunile desarte ale unor lideri de partid cu probleme penale si girate din interes de anumite organizatii studentesti influentate politic", a afirmat Cosmin-Teodor Cotos, vicepreședinte al Ligii Studenților.