Lidia și Eugenia, cele două fiice ale lui Corneliu Vadim Tudor, au vorbit, în cadrul emisiunii „România Acum”, realizată de Irina Petraru și difuzată la postul B1 TV, despre tatăl lor, care a decedat luni, la vârsta de 65 de ani.
Cele două fete au spus că ultimul lucru pe care „Tribunul” l-a spus, a fost că „este ultima lui zi și că va muri”.
„Cel mai mult vroia să continuie cu ziarele, România Mare și Tricolorul, asta și-a dorit cel mai mult”, au mai spus fetele.
Întrebate despre persoanele care l-au abandonat pe Vadim Tudor, fetele au spus că acestea nu trebuie să vină la înmormântare pentru că Vadim nu are nevoie de oameni falși la capul lui.
„Persoanele pe care el i-a făcut oameni, au făcut averi pe spatele lui, au fost deputați și senatori cu ajutorul lui, și l-au abandonat (n.r. pe Vadim) o să-l aibă pe conștință. Vadim e unic. Nu are nevoie de falși și de șacali la capul lui. Au fost oameni care l-au abandonat și în ultima perionadă vedem cine ne este aproape. Noi suntem aici. Au venit foarte mulți oameni. Chiar cred că lumea l-a iubit. Pierderea lui nu este numai a noastră, ci a întregii lumi”, au spus Lidia și Eugenia.
Ele au vorbit și despre refuzul Senatului de a primi sicriul „Tribunului” în Parlament.
„Nu a fost o neînțelegere, ci o răutate. Am cerut doar două ore, nu pentru că nu aveam unde să-l ducem, ci pentru că așa era normal. Să stea două ore unde el a muncit cel mai mult”, au mai spus ele.
„El suferea de diabet de 17 ani și era tratament, dar era un om care nu se plângea niciodată. Totuși avea 65 de ani și probleme cu inima, dar toate erau ținute sub control. (..) Am spus că testamentul nu există pentru că noi nu avem averi. Tot ce ne rămâne de la el sunt ”Romțnia Mare” și ”Tricolorul”. Nu avea de ce să lase testament pentru că nu avem averi”, au susținut fiicele lui Corneliu Vadim Tudor.