Liderii Organizației de tineret a Partidei Romilor, prezenți la conferința OSCE-ODIHR de la Varșovia
Președintele Organizației de Tineret a Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Ionuț Păun, participă împreună cu prim-vicepreședintele Cătălin Stănescu și vicepreședintele Cătălin Ganea la conferința OSCE-ODIHR „Warsaw Human Dimension Conference”, organizată de președinția poloneză în exercițiu, la Varșovia, în perioada 26 septembrie – 7 octombrie. Conferința are ca teme principale rasismul, xenofobia, discriminarea și intoleranța, inclusiv cea religioasă sau bazată pe credințe.
„Au fost discuții foarte interesante, din care am avut ce învăța, atât eu, cât și colegii mei. Rasismul, xenofobia, discriminarea și intoleranța sunt subiecte fierbinți acum în Europa, teme care interesează șefii principalelor state membre UE. Am avut ocazia să discutăm și despre Holocaustul romilor, atât despre comemorare, cât și despre cum le putem preda copiilor în școli despre aceste evenimente”, a declarat Ionuț Păun, președintele Organizației de Tineret a APRPE.
În următoarele zile, liderii Organizației de Tineret a APRPE vor participa la sesiuni în care se vor dezbate măsuri pentru prevenirea și combaterea rasismului și discursului urii.