Licitația pentru cel mai lung tunel din România ar putea fi demarată în mai. Va avea aproape 3 km, iar valoarea estimată a proiectului se ridică la 1,28 miliarde de lei

Publicat: 16 02. 2020, 11:01
foto: Pixabay

Cel mai lung tunel din România va avea o lungime de trei kilometri și va fi construit pe traseul Autostrăzii Transilvania, zona Sălaj, iar contractele pentru proiectarea și execuția sa ar putea fi scoase la licitație în luna mai, potrivit G4Media.ro.

Valoarea estimată a proiectului este de 1,28 miliarde de lei. Potrivit precizărilor făcute, sâmbătă, de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, indicatorii tehnico-economici privind această investiţie au fost reaprobaţi, iar documentaţia pentru demararea procedurii de atribuire este în curs de elaborare, urmând a fi transmisă spre validare către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.

„Noi estimăm ca până undeva în aprilie să finalizăm (…) şi să fim în situaţia în care în luna mai să urcăm în SICAP, pentru licitaţie – proiectare şi execuţie, tunelul Meseş”, a precizat Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.

Florin Scarlat, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a explicat că, având în vedere că obiectivul de investiții are un caracter special, pentru realizarea sa a fost cerută asistență din partea unor experți străini.

„Fiind o lucrare de investiţie cu un specific aparte, (…) a necesitat inclusiv asistenţa din partea unor experţi de la o firmă internaţională renumită pentru a pune la punct documentaţia, pentru că necesită în primul rând o lucrare de bază acele tunele. Necesită un sistem de monitorizare a traficului în acest tunel. Sunt nişte experienţe pe care alte state le au. Din păcate, noi acum suntem în faza pionieratului şi am apelat la această experienţă pentru a genera o documentaţie matură şi cu toate elementele tehnice, pentru a o putea scoate la licitaţie”, a precizat Florin Scarlat, adăugând că tunelul va avea două galerii, cu o lungime de 2.890 de metri.