Liberalul Jenor Beudean, acuzat ca a bătut o femeie după un incident în trafic, dă vina pe victimă (VIDEO)

Publicat: 19 06. 2016, 13:21

Tupeu incredibil din partea liberalului Jenor Beudean, acuzat ca a bătut o femeie după un incident în trafic! Politicianul agresor dă vina pe victimă pentru incident şi spune că de fapt femeia ar trebui să îi mulţumească pentru că a scăpat cu viaţă, transmite B1TV.

Din imaginile surprinse pe camerele de supraveghere reiese că femeia ncepe traversarea unei străzi din oraşul Bistriţa. La un moment dat liberalul Jenor Beudean frânează brusc pentru a nu da cu maşina peste ea. Femeia loveşte apoi maşina liberalului cu piciorul.

Liberalul Jenor Beudean, acuzat ca a bătut o femeie după un incident în trafic, dă vina pe victimă

#DIRECT_ONE_ie01d4#

Jurnalistii de la Ziar de Bistriţa notează că şoferul a întors la sensul giratoriu, a coborât din mașină și i-ar fi cerut doamnei să-l însoțească la Poliție pentru a lămuri incidentul. Între cei doi au avut avut loc câteva schimburi dure de replici. Liberalul Beudean a bruscat-o pe femeie iar la intervenția trecătorilor, lucrurile s-au calmat.

Atât femeia cât şi membrul PNL au depus plângere la Poliţie, iar femeia şi-a scos şi certificat medico-legal. La alegerile locale e la începutul lunii, Jenor Beudean a candidat din partea PNL. Alina Gorghiu a cerut excluderea acestuia din partid.