O stradă din capitala Franţei va purta numele Reginei Maria a României, începând din octombrie. Inițiativa vine în semn de omagiu faţă de rolul şi implicarea ei în Conferinţa de Pace de la Paris, care a urmat după Primul Război Mondial.
„Parfumul Reginei Maria a fost recreat, la exact 100 de ani de la Conferința de Pace de la Paris. Casa de parfumuri franțuzești a cărei imagine a fost regina României Mari până în 1938 a retras parfumul de pe piață la moartea suveranei. Francezii o vor sărbători luna viitoare pe Regina Maria, la Paris, unde o stradă va primi numele ei”, informează Știrile TVR într-un reportaj realizat în exclusivitate, potrivit caleaeuropeana.ro.
Conferința de Pace de la Paris a debutat în 18 ianuarie 1919, dar s-a încheiat abia în 21 ianuarie 2020. Un număr de 27 de state au făcut parte din acest demers, care avea drept scop construirea unui nou sistem politico-economic în Europa interbelică.
Cunoscută drept „sistemul de tratate de la Versailles”, Conferința s-a încheiat cu semnarea a cinci tratate cu puterile beligerante (Versailles, Saint Germain, Neuille sur Seine, Trianon și Sevres). Dintre acestea, prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria recunoștea realitățile rezultate în urma războiului, inclusiv unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu Regatul României, scrie caleaeuropeana.ro.
În acest context extrem de complicat, Palatul Regal al României anunța că Regina Maria va merge la Paris, iar în ultimele zile ale lui februarie 1919 a început o adevărată campanie publicitară de presă în Franța, care a informat opinia publică despre eveniment, potrivit Historia.
Ajunsă în capitala Franței, după ce a mers cu trenul special prin orașele trecute sub administrație românească, dar încă nerecunoscute la nivel internațional, MS Regina Maria a României a cerut o audiență la premierul francez de atunci, Georges Clemenceau.
Printre bucățile de dialog scoase în lumină de publicația Historia, regăsim și un segment deja celebru, care arată un pic din personalitatea Reginei Maria:
„- Vorbiți-mi despre revendicările țării dumneavoastră.
– Transilvania până la Tisa și tot Banatul.
– Dar, Doamnă, cereți partea leului!
– De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei Tigrul…” (n.r. – porecla lui Clemenceau).