Legea vaccinării. Ce se întâmplă cu proiectul legislativ care ar trebui să rezolve problema vaccinării în România

Legea vaccinării. Ce se întâmplă cu proiectul legislativ care ar trebui să rezolve problema vaccinării în România
Foto: pixabay.com

Vaccinurile previn aproximativ 30 de boli infecţioase şi, datorită lor, cel puţin între 2 şi 3 milioane de vieţi omeneşti sunt salvate anual, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Din 2009 însă, acoperirea vaccinală în România a scăzut constant, cu 10-15%, lucru care s-a reflectat îngrijorător în starea de sănătate a populaţiei. O Lege a vaccinării pare esenţială, mai ales în actualul context al pandemiei, numai că spiritele sunt foarte încinse pe această temă încă înainte de criza declanşată de coronavirus.

Aprobată de Senat și Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, legea vaccinării așteaptă încă votul final

Deşi proiectul de lege a fost depus la Parlament încă din 2017, între votul Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor s-au scurs aproape trei ani şi multe dezbateri. Cu toate că deputaţii şi-au dat acordul final la începutul lunii martie al acestui an, Legea Vaccinării încă nu a fost votată în plenul parlamentului. Mai mult decât atât, controversele între susţinătorii vaccinării şi opozanţii ei, sunt tot mai acerbe.

Forma adoptată în unanimitate în comisia Camereia fost modificată față de variantă trecută în urmă cu 2 ani de Senat. Printre modificări, se numără eliminaareaprevederiicare ar fi obligat părinții să își vaccineze copiii pentru a fi primiți într-o colectivitate. Forma adoptată de comisie prevede însă sancțiuni care pot ajunge la 10.000 de lei, pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii, fără o adeverință de la medic care să ateste contraindicații ale vaccinului.

Care sunt categoriile de vaccinări obligatorii și când sunt sancționați părinții

„Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele:

a) vaccinările stabilite prin Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii, potrivit prevederilor art.6;

b) vaccinările impuse de situaţii epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;

c) vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unităţile sanitare publice şi private;

d) vaccinările pentru alt personal din unităţile publice şi private care, prin natura atribuţiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecţioase sau pot reprezenta surse de infecţie care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

Conform proiectului de lege,părinții sunt obligați să își vaccineze copiii, dacă nu există o adeverință medicală care să prevadă contraindicații ale vaccinului.

„Părinţii şi celelalte persoane responsabile de creşterea şi educarea copilului au următoarele obligaţii:

a) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru informarea privind vaccinările obligatorii;

b) să asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei, în cazul vaccinărilor obligatorii;

c) să se prezinte în cazul în care sunt convocaţi de comisia judeţeană de vaccinare sau a cea a municipiului Bucureşti.”

Părinții care nu vor să își vaccineze copiii au obligația să se prezinte în fața unei Comisii Județene de Vaccinare. Această comisieînregistrează în evidenţa proprie copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni persoanele care răspund de vaccinarea copiilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asmenea, comisiile de vaccinarestabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.

Dacă părinții refuză să se prezinte în fața Comisiei Județene de Vaccinare aceștia pot fi sancționați de la avertisment, până la amendă de 10.000 de lei.

„La data înscrierii copiilor într-o colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, instituţia are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emise de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii, acest document neputând împiedica accesul la educație sau în instituțiile de învățământ”, se arată în lege.

Dacă nu este respectat calendarul de vaccinare și nicirecuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii, în termen de un an de la data admiterii în colectivitate, comisia judeţeană de vaccinare are obligaţia de a notifica inspectoratul şcolar judeţean.

„Măsurile luate de inspectoratul școlar județean, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București urmăresc finalizarea calendarului de recuperare a antigenelor vaccinale obligatorii fără a afecta dreptul copiilor și al elevilor la învățătură și accesul acestora la educație”

Ce spune Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, despre legea vaccinării

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a pledat pentru adoptarea legii vaccinării, pe care o consideră o necesitate în condiţiile scăderii constante a ratei vaccinării la nivel naţional.

„Legea vaccinării este absolut necesară. A stat prea mult timp în Parlament fără să existe o decizie finală. In momentul de fata ea a fost aprobata de Senatul Romaniei, a fost adoptata de Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor. Este momentul ca ea sa fie adoptata de plenul Camerei Deputatilor”, a afirmat Rafila, la dezbaterea online „Săptămâna mondială a imunizării – săptămâna speranţei în lupta cu epidemiile”, eveniment celebrat anual la nivel mondial între 24 şi 30 aprilie.

Alexandru Rafila a mai mentionat că România trebuie să ajungă la un nivel de acoperire vaccinală pentru copii de 95%, aşa cum recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii. El a aratat totodată că ţările nordice, precum Danemarca, nu au astfel de legislaţie, deoarece au o acoperire vaccinală de 95-98%, cum şi România a avut până în 2009.

„Nici în România nu a fost nevoie de o astfel de lege, dardin anul 2009, în mod constant, acoperirea vaccinală a scăzut cu 10-15%şi în ziua de azi, de exemplu, pentru vaccinul rujeolic avem acoperire de circa 85% la doza I, care se administrează la vârsta de un an. Însă la doza a doua, care se administrează la vârsta de cinci ani, avem o acoperire vaccinală în jur de 65%.

Alexandru Rafila a mai argumentat necesitatea unei legi a vaccinării prin faptul că s-a ajuns ca epidemia de rujeolă să ducă la 20.000 de îmbolnaviri şi 64 de decese.

Un alt argument în favoarea vaccinării, susţinut de preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a fost faptul că în momentul de faţă în România nu este posibilă stocarea vaccinurilor pentru o perioadă mai îndelungată.

„În ciuda faptului că Ministerul Sănătăţii a lansat proceduri de achiziţie publică, nu s-a reuşit achiziţionarea de vaccinuri, pentru că există o criză de vaccinuri la nivel global, mai ales pentru unele dintre ele. Mai mult, chiar s-a schimbat programul de vaccinare, ca să se adapteze la disponibilitatile pieţei, nu neapărat la nevoile de sănătate publică”, a aratat Rafila.

Rafila a menţionat şi responsabilitatea părinţilor, în condiţiile în care copiii nevaccinaţi riscă să îi îmbolnăvească şi pe ceilalţi, chiar dacă aceştia au fost imunizaţi.

„Vaccinul nu este unul perfect, nu există un vaccin perfect care să producă imunitate 100% şi, în ciuda administrării vaccinului, va rămâne un mic procent de copii care nu sunt imuni în faţa bolii. Şi atunci, dacă scădem acoperirea vaccinală sub 95% – care reprezintă ţinta OMS – este posibilă răspândirea în focare epidemice a bolii prevenibile prin vaccinare. Cred că acest lucru s-a întâmplat în cazul epidemiei de rujeolă.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a subliniat importanţa vaccinării antigripale, în contextul pandemiei de coronavirus, în special pentru persoanele în vârstă şi care au boli cronice.

Klaus Iohannis şi Nelu Tătaru, în favoarea legii vaccinării

Şi președintele Klaus Iohannis a dat un semnal de susținere pentru Legea vaccinării obligatorii, cerându-le parlamentarilor să fie responsabili și rezonabili.

”Referitor la inițiative legislative știți că nu le comentez. Pentru parlamentari mesajul ar fi foarte simplu: fiți responsabili, fiți rezonabili, fiți parte din echipa care rezolvă problemele României.”, a spus Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a menţionat şi el că susţine adoptarea legii vaccinării în România:

„Legea vaccinarii trebuie să existe, atât vaccinurile din programele naţionale pe care le făceam şi noi când eram copii, cât şi vaccinurile care sunt în acest moment voluntare şi îndemn pe toată lumea să o facă”, a spus ministrul pe 28 aprilie, într-un interviu acordat postului tv Digi24.

La rândul lor, producătorii de medicamente cer Guvernului adoptarea rapidă a Legii vaccinării, dar și reluarea programelor naționale de vaccinare suspendate în perioada pandemiei de coronavirus. Numai o imunizare corectă și constantă poate combate cu succes bolile epidemice, consideră reprezentanții Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`