PUȘCĂRIE ÎN SUFRAGERIE! Legea închisorii la domiciliu, adoptată de Camera Deputaților
Deputații au aprobat, miercuri, prin vot, modificările Legii 254/2013 referitoare la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, care introduce posibilitatea ca persoanele care au primit condamnări de până la un an, pentru fapte comise fără violență, să poată executa pedepsele la domiciliu.
Aleșii au aprobat aceste modificări cu 176 de voturi „pentru”, 93 de voturi „împotrivă” și o abținere.
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a făcut, marți, o serie de modificări la proiectul de lege în sensul în care pedeopsele pot fi executate la domiciliu în cazul condamnărilor de maxim un an şi nu de 18 luni.
„Art. 381 – (1) În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an (în forma de la Senat pedeapsa era de 18 luni – n.r.) executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă prevăzute la art. 36 alin. (11). Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an (în forma de la Senat pedeapsa era de 18 luni – n.r.)”, se arată în amedamentul adoptat marți de PSD.
Camera Deputaților este for decizional în cazul acesui proiect de lege.
Parlamentarii PNL și USR au anunțat deja că vor contesta legea la Curtea Constituțională.