"Legea GRAȚIERII mascate”, aprobată de Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PNL şi USR pe modificările la legea privind executarea pedepselor privative de libertate.
PNL și USR au acuzat că legea reprezintă o "grațiere mascată" și că încalcă principiul bicameralismului.
Legea adopată de Camera Deputaților în luna mai prevede ca deținuții ce sunt încarceraţi în condiţii inumane să beneficiaze de şase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenţie, faţă de cele trei propuse de Guvern inițial.
"Standardele impuse prin una din cele două definiţii din proiectul de lege sunt mult mai ridicate decât cele care derivă din jurisprudenţa CEDO. De exemplu, simpla existenţa a igrasiei şi mucegaiului în celulă ar fi suficientă pentru ca deţinuţii să beneficieze de compensarea prevăzută de lege. Mai grav este că pentru declararea unui spaţiu de detenţie necorespunzător, condiţiile nu se iau în considerare cumulat, ci separat. Astfel, toate spaţiile de detenţie din România vor fi declarate ca având condiţii necorespunzătoare”, au acuzat cei de la USR.
"USR consideră că actuala putere se foloseşte în cel mai pervers mod de situţia disperată a unora dintre deţinuţii din închisorile româneşti, fără a avea niciun interes real pentru rezolvarea problemelor semnalate de CEDO, cu unicul scop de a salva din puşcării membrii de partid şi clientela politică. De fapt, majoritatea proiectelor care se bucură de atenţia nedisimulată a parlamentarilor PSD şi ALDE au ca obiect fie o graţiere, fie o amnistie, unele mascate tehnic, iar altele promovate în dispreţul românilor. Problemele reale ale României aşteaptă la coadă”, a declarat deputatul USR Silviu Dehelean, conform Digi24.
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat un amendament la Legea 254/2013 privind executarea pedepselor, care elimină obligativitatea supravegherii vizuale a deţinuţilor în timpul efectuării convorbirilor telefonice, pe motiv că sistemul de comunicaţii din penitenciare va fi schimbat, permiţând amplasarea telefoanelor în celule, ceea ce va face impractică aplicarea legii în actuala formă.