Legea care interzice cămătăria, promulgată de Băsescu: Se aplică pedepse de până la 5 ani de închisoare

Legea care interzice cămătăria, promulgată de Băsescu: Se aplică pedepse de până la 5 ani de închisoare
Foto: stiriroman.ro

Legea care interzice cămătaria a fost promulgată prin decret prezidenţial iar cei care o practică riscă pușcăria de acum încolo.Proiectul a fost discutat încă din octombrie şi a fost iniţial respins de senatori. Deputaţii au avut cuvântul final. Au fost 168 de voturi pentru, dar şi 98 împotrivă.

„Prin camătă se înţelege dobânda excesivă, pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut”, iar cămătarul este definit ca fiind „persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete”, potrivit textului legislativ.

Cămătăria se va putea pedepsi cu închisoare de până la cinci ani, iar bunurile care se obţin din această activitate se confiscă.

Nimeni nu explică însă de ce a fost nevoie de atâţia ani pentru a se lua marea decizie. Interlopii României ar fi putut fi băgaţi mai repede după gratii dacă legea ar fi fost promulgată mai devreme.

„Măraru, de ce este atât de interlop Măraru? Cei din Piatra Neamț, presa, vă rog să spuneți dumneavoastră. De ce se vehiculează acest lucru, pentru că dădea bani la oameni?”, asta declara în noiembrie 2010, cu ochii aproape în lacrimi, Aurelian Șoric, fostul șef al Poliției Neamț. Afirmația era însă acoperită de lege la acea oră.

Lucrurile s-au schimbat între timp, iar cămătăria se poate pedepsi acum cu ani grei de pușcărie. Nimeni nu explică însă de ce a fost nevoie de atâta timp.

Marii interlopi ai României sunt încă în libertate pentru că acuzațiile sunt greu de dovedit. Mai toate clanurile din țară își câștigă existența în special de pe urma cămătăriei. Își împrumută victimele cu diferite sume de bani, pe care le vor înapoi a doua zi, cu dobândă înzecită. Dacă cei împrumutați nu acceptă situația, sunt torturați, iar dacă opun în continuare rezistență, pot plăti cu viața.
 
Clanul Cămătarilor se numără printre grupările mafiote din România ai cărei membri au scăpat de acuzația de cămătărie, deși aceasta era activitatea lor de bază. Nuțu și Sile Cămătaru și locotenenții lor au fost închiși pentru șantaj, violențe, distrugere, trafic de carne vie şi chiar crimă, însă nu pentru cămătărie.

Interlopii din Clanul Sportivilor folosesc chiar și electroșocurile pentru a recupera banii de la victime. Unul dintre cei care au căzut în plasa Sportivilor a fost strangulat. Violența extremă a adus câteva condamnări. Infractorii ar fi putut fi aduși însă mai ușor în fața Justiției dacă legea cămătăriei era promulgată mai devreme. 

Rămâne de văzut dacă noua lege va contribui la scăderea numărului de dosare care zac pe mesele procurorilor din lipsă de probe.

Cămătăria se va putea pedepsi cu închisoarea

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`