Anunț TERIBIL pentru femeile din România: Începând cu ce dată vor primi mai puțini bani la pensii

Publicat: 10 08. 2018, 07:49

Proiectul noii Legi a pensiilor va discrimina femeile, care vor primi pensii mai mici chiar şi cu 30% faţă de bărbaţi, dacă statul nu le va acorda alte compensaţii, a declarat preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

„Fără să vedem deocamdată textul proiectului, din prezentările de până acum se prezintă mai multe deficienţe. Una dintre ele este discriminarea împotriva femeilor, în sensul în care, făcându-se o împărţire pe numărul de ani de cotizare, în momentul respectiv femeile, care au un stagiu de cotizare mai mic decât al bărbaţilor, vor avea pensia mai mică. Dacă adăugăm şi facilităţile despre care se vorbeşte, aparent facilităţi, adică pentru femeile cu mai mult de trei copii se reduce stagiul complet de cotizare, în loc de 30 de ani sau 33, să fie mai mic cu până la 6 ani, am înţeles din prezentare, în momentul respectiv ele vor avea pensii foarte mici”, a precizat Hossu pentru Agerpres.

Acest lucru va însemna că, din start, toate femeile vor avea pensii mai mici cu circa 15% faţă de cele ale bărbaţilor, iar, în cazul mamelor cu peste trei copii, pensiile vor fi mai mici chiar cu 30%.

Ca să fie înlăturată această discriminare, ar trebui să apară în lege şi altfel de compensaţii pentru femei, a precizat Hossu, transmite antena3.ro.