Le este sau nu util sistemul Ro-Alert românilor? Care sunt recomandările autorităților

Le este sau nu util sistemul Ro-Alert românilor? Care sunt recomandările autorităților
Sursa foto: Freepik.com

În urma unui sondaj, s-a descoperit că majoritatea românilor au notificările Ro-Alert pornite, iar acest lucru îi face să se simtă mai în siguranță. Românii nu rămân indiferenți la primirea unui astfel de mesaj, ci au reacții emoționale, cel mai des manifestate prin sporirea atenției, prudență sau teamă.

92% dintre români au notificările Ro-Alert activate, iar opt din zece români (80%) declară că se simt mai în siguranță datorită avertizărilor pe care le primesc. 95% dintre persoanele care au copii au ales să primească notificări Ro-Alert, o pondere mai mare comparativ cu cea a persoanelor fără copii (87%), potrivit unui studiu Reveal Marketing Research, citat de Observator News.

Studiul s-a desfăşurat online, în perioada 27 septembrie – 2 octombrie 2024, pe un eşantion 1.003 respondenţi, cu eroarea maximă de eşantionare de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Cele mai des primite alerte

Alertele trimise sunt cel mai frecvent legate de condiţii meteorologice extreme (81%), dezastre naturale, precum inundaţii sau cutremure (49%), animale periculoase (41%) şi incendii (32%).

Peste 2.700 de mesaje RO-Alert au fost transmise de la începutul anului, dintre care: 1.880 semnalau prezenţa urşilor, peste 700 au anunţat furtuni, 77 au fost destinate dispariţiei copiilor, 47 au fost alerte de incendiu, iar 28 au vizat alte tipuri de urgenţe, a transmis IGSU, potrivit Observator News.

 

Reacțiile emoționale cel mai des întâlnite

Reacţiile emoţionale pe care românii le au în cele mai multe situații, la primirea unei notificări Ro-Alert, sunt: atenţia (40%), prudenţa (34%) şi teama (33%).

Sporirea atenției este un efect întâlnit mai des la persoanele cu vârste între 45 şi 55 ani (44%) şi la cele de peste 55 de ani (50%). Teama apare cel mai frecvent în rândul tinerilor cu vârste curprinse între 18 şi 34 ani (38%), comparativ cu media totală a eşantionului. Starea de prudenţă este mai accentuată în rândul celor care au copii (38%), faţă de cei fără copii (26%).

Totodată, tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani se diferenţiază ca fiind cei mai afectaţi de anxietate în urma primirii unor astfel de alerte (24% faţă de 16% total eşantion).

„Referitor la reacţiile şi comportamentele românilor când primesc mesaje RO-ALERT, 48% declară că sunt foarte atenţi şi urmează instrucţiunile, acest comportament fiind mai frecvent întâlnit în cazul celor peste 35 de ani. În schimb, 43% preferă să filtreze mesajele în funcţie de importanţă, atitudine mai frecvent întâlnită la tinerii între 18-34 de ani, iar 9% aleg, de obicei, să le ignore”, arată concluziile studiului.

Îmbunătățiri sugerate de respondenți

La capitolul îmbunătăţiri care ar putea fi aduse sistemului Ro-Alert, 40% dintre respondenţi au menționat ajustarea volumului şi a tonului notificărilor, 27% au sugerat introducerea unei opţiuni de „Doar vizual”, fără sunet, în timp ce 23% au invocat eliminarea alertelor pentru situaţii percepute ca „mai puţin urgente”.

Posibilitatea de a selecta tipurile de alerte primite a fost cel mai des propusă de persoanele de peste 55 de ani (28% faţă de 16% din totalul eşantionului).

Tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani (22%) şi părinţii (19%, faţă de 13% în cazul celor fără copii) manifestă un interes mai ridicat decât media eşantionului (15%) pentru opţiunea de a seta intervalele din zi în care pot primi notificări Ro-Alert.

Recomandările autorităților în ceea ce privește notificările Ro-Alert

Autoritățile nu recomandă dezactivarea notificărilor trimise prin sistemul Ro-Alert, având în vedere natura situațiilor în care sunt trimise astfel de mesaje cetățenilor și urmările pe care le pot avea lipsa de prudență și inconștiența, în acele momente.

„Reamintim, totodată, că prin intermediul Sistemul RO-Alert se transmit, indiferent de oră, informaţii relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administraţia Naţională de Meteorologie, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi alte instituţii cu rol şi competenţe în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă), dar şi de către apelanţi (martori ai situaţiilor în speţă), atent verificate şi documentate”, a mai transmis IGSU, conform Observator News.

Potrivit IGSU, scopul mesajelor RO-Alert este de a contribui la menţinerea calmului în situaţii de criză, oferind recomandări despre modul în care trebuie acționat pentru evitarea pericolului: „evitaţi zona”, „căutaţi adăpost” sau „urmaţi instrucţiunile autorităţilor”. Astfel, se dorește minimizarea confuziei şi stării de panică în rândul populaţiei.

Sistemul este proiectat să funcţioneze atât pe telefoane inteligente, cât şi pe telefoane mai vechi, astfel încât cetăţenii, indiferent de tipul dispozitivului, să poată primi mesajele de avertizare. Notificările Ro-Alert pot fi primite pe orice telefon mobil compatibil cu tehnologia Cell Broadcast.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`