Independenţa procurorilor este garanţia unei justiţii imparţiale şi eficiente, a declarat Procurorul general, Augustin Lazăr.
”Independenţa procurorilor, esenţială pentru statul de drept, este garanţia unei justiţii imparţiale şi eficiente şi reprezintă o necesitate pentru a ne asigura că justiţia, ca una dintre puterile statului, prin instituţiile sale, este capabilă să îşi îndeplinească rolul de a menţine echilibrul puterilor şi corectitudinea relaţiei dintre stat şi cetăţean”, a susținut Lazăr, citat de Agerpres.
Acesta a spus că are încredere în capacitatea procurorilor de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii, ordinea de drept şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Procurorul general a făcut referire la ”evoluții extrem de intense” înregistrate de sistemul judiciar în ultimii doi ani, marcate de modificări legislative care afectează magistratura şi justiţia penală, dar şi de atacuri la adresa judecătorilor şi procurorilor.
”Este nevoie de un semnal de unitate şi de implicare, pe care magistratura trebuie să îl dea atunci când sunt în discuţie chestiuni fundamentale care privesc însăşi esenţa justiţiei, ca serviciu public”, a insistat Augustin Lazăr.