Laura Codruța Kovesi: Trebuie să întărim serviciul tehnic al DNA în momentul în care se publică decizia CCR privind blocarea interceptărilor serviciilor în cauzele penale (VIDEO)

Laura Codruța Kovesi: Trebuie să întărim serviciul tehnic al DNA în momentul în care se publică decizia CCR privind blocarea interceptărilor serviciilor în cauzele penale (VIDEO)
Foto: B1 TV

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a vorbit joi, după bilanțul DIICOT, despre decizia Curții Constituționale potrivit căreia articolul din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă de procurori în timpul cercetărilor penale este neconstituțional.

”Decizia CCR nu o pot comenta pentru că nu am văzut motivarea. În orice caz în care CCR admite ca fiind neconstituționale anumite dispoziții, astfel de decizii au influență în sistemul judiciar, pentru că din momentul în care decizia este motivată și publicată, dispoziția respectivă, care este declarată neconstituțională, nu mai poată fi folosită în sistemul judiciar, deci cu siguranță vor fi anumite consecințe. Impactul acestor consecințe o să îl evaluăm când o să avem motivarea”, a spus șefa DNA.

Laura Codruța Kovesi: Trebuie să întărim serviciul tehnic al DNA în momentul în care se publică decizia CCR privind blocarea interceptărilor serviciilor în cauzele penale

#DIRECT_ONE_rdr6s8#

”Este important de spus că în cadrul DNA, noi avem un serviciu tehnic prin care procedăm la punerea în excutare a autorizațiilor de interceptare. Este posibil ca în urma acestei decizii să fim nevoiți să extindem numărul persoanelor care lucrează la acest serviciu tehnic și să extindem acest serviciu tehnic. Am avut situații în care am lucrat și cu alte instituții pentru punerea în aplicare a acestor autorizații. Din momentul în care această decizie ar intra în vigoare ar trebui ca toate aceste autorizații să fie puse în plicare prin serviciul tehnic, ceea ce înseamnă că trebuie să întărim serviciul tehnic al DNA în momentul în care se publică această decizie”, a mai declarat Kovesi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie