Laura Codruța Kovesi: Sprijin tehnic trebuie acordat doar de procurori, polițiști și companii de telecomunicații

Publicat: 10 03. 2016, 07:14
Foto: gazetadenăvodari.ro

Laura Codruța Kovesi a declarat că sprijinul tehnic trebuie să fie acordat doar de procurori, polițiști sau companiile de telecomunicații. În plus, aceasta a afirmat că pentru a face față acestei situații este nevoie de resurse umane și tehnice suplimentare.

„În acest moment suntem pregătiți ca, odată ce decizia Curții Constituționale va fi publicată, să procedăm personal la punerea în aplicare a autorizațiilor, însă pentru a face față la toate cele patru categorii de activități pe care noi le desfășurăm, atunci când vorbim de supraveghere tehnică în scopul obținerii de probe, sigur că avem nevoie de resurse suplimentare”, a declarat Kovesi, într-un interviu acordat Agerpres.

Pentru a respecta decizia CCR, șefa DNA spune că este nevoie de modificarea structurii de personal a DNA, dar și de resurse umane și tehnice.

„În primul rând, avem nevoie de o suplimentare a numărului de polițiști care vor lucra în DNA, dar și o suplimentare a echipamentelor tehnice pe care le folosim, a softurilor, a procedurilor pentru a pregăti din punct de vedere profesional polițiștii care vor lucra în DNA — ceea ce implică o sumă de aproximativ 10 milioane de euro. În această sumă se include și necesitatea de a avea un spațiul suplimentar. (…) În principal, decizia Curții Constituționale obligă procurorii și polițiștii din poliția judiciară să procedeze personal la punerea în executare a autorizațiilor de supraveghere tehnică”, a explicat Kovesi.

Laura Codruța Kovesi a precizat că în ceea ce privește situația dosarelor care se află pe rol, procurorii DNA își vor continua activitatea, chiar dacă există posibilitatea ca unele să fie întârziate.

„Avem peste 7.300 de dosare în acest moment în lucru la aproximativ 120 de procurori. Este un volum foarte mare de dosare. Sunt procurori care au în lucru peste 100 de dosare. (…) Dacă va fi aprobată suplimentarea schemei de personal până în acel moment va trebui să folosim resursele existente, motiv pentru care anumite dosare sau în general dosarele de urmărire penală care nu sunt aproape de finalizare vor fi un pic întârziate. În acest moment, trebuie să folosim polițiștii din poliția judiciară pe care îi avem pentru a pune în aplicare aceste măsuri de supraveghere tehnică. Așadar, vom avea câțiva polițiști care nu vor mai lucra în dosarele penale și care vor fi pregătiți din punct de vedere profesional de colegii de la Serviciul Tehnic pentru a putea să continuăm aceste activități care sunt extrem de necesare și utile în strângerea probatoriului”, a mai spus Kovesi.