Laura Codruța Kovesi NU CEDEAZĂ: Șefa DNA refuză pentru A TREIA OARĂ să se prezinte la audieri în comisia de anchetă a alegerilor din 2009 (FOTO)

Publicat: 10 07. 2017, 11:50
Foto: stirileprotv.ro

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a refuzat pentru a treia oară să se prezinte în fața Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, informează Știripesurse.ro.

Kovesi a trimis luni o nouă scrisoare prin care a anunțat că nu va participa la audieri.

Refuzul șefei DNA vine în contextul în care CCR a decis că, în baza principiului colaborării loiale între instituţii, persoanele care exercită o funcţie într-o instituţie publică ce nu se află sub control parlamentar sunt obligate să vină la audieri.

Anterior, preşedintele comisiei de anchetă, Oana Florea, a avertizat că dacă și această invitaţie va fi declinată de Laura Codruţa Kovesi, va face plângere la Ministerul Justiției sau va depune plângere penală.

O decizie în acest sens ar urma să fie luată în ședința de luni.

Acestă comisie de anchetă a fost creată în urma dezvăluirilor lui Dan Andronic privind seara alegerilor prezidențiale din 2009. Jurnalistul susține că atunci a avut loc o întâlnire acasă la Gabriel Oprea, unde au fost prezenți, printre alții, Laura Codruța Kovesi, George Maior și Florian Coldea.