Procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, a comentat luni, în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt” de pe B1 TV, situația din noul dosar deschis pe numele fostului premier Adrian Năstase, respecitv cel legat de cele 399 de cartușe nedeclarate (Detalii AICI).
Adrian Năstase ”beneficiază de prezumția de nevinovăție”, cel puțin deocamdată, a precizat Kovesi. Procurorul a explicat că muniția nedeclarată a fost găsită într-un fișet sigilat unde se aflau armele fostului premier, .
Dosarul ”este în faza premergătoare. Sper ca ancheta mai mult de o lună, o lună jumătate nu are ce să dureze” a fost de părere Kovesi.
”E un dosar relativ simplu. Singurul lucru care schimbă calitatea, dacă îl găsim vinovat, apare starea de recidivă. Are o influență doar în ceea ce privește individualizarea pedepsei ce i se aplică” a mai spus Kovesi.