Laura Codruţa Kovesi: În fiecare zi suntem întrebaţi: «Astăzi nu mai arestaţi pe nimeni?». Cătușele nu s-au inventat în 2015, la fel se întâmpla și anii trecuți

Laura Codruţa Kovesi: În fiecare zi suntem întrebaţi: «Astăzi nu mai arestaţi pe nimeni?». Cătușele nu s-au inventat în 2015, la fel se întâmpla și anii trecuți

Justiţia televizată a creat un adevărat precedent. Procurorii DNA sunt întrebaţi în fiecare zi dacă nu cumva mai arestează pe cineva. Dezvăluirea îi aparţine Laurei Codruţa Kovesi care susţine că nu în 2015 s-au inventat cătuşele, practica persoanelor încătuşate fiind văzută încă din 2007, atât la Înalta Curte, cât şi la Poliţie. Cu toate acestea, arată procurorul şef al DNA, s-a creat percepţia că dacă cineva e încătuşat la DNA e o problemă.

În urma valului de arestări preventive, aşteptările din partea DNA sunt enorme, dezvăluie Laura Codruţa Kovesi. Pe lângă dosarele penale, Direcţia Naţională Anticorupţie se confruntă însă şi cu o mulţime de cereri din partea unor oameni disperaţi care spun că DNA-ul este singura lor şansă. Asta chiar dacă respectivele probleme nu sunt de competenţa instituţiei.

“Spre exemplu, vin şi spun: >. Sunt şi sesizări, haideţi să le spunem interesante, persoane care spun: „Sunt vizitat de extratereştri, vă rog să vină DNA”. Faptul că există aşteptări, chiar şi acolo unde nu avem competenţă, poate crea o presiune. Există şi o presiune din partea mass-media, în fiecare zi suntem întrebaţi: >. Dacă DNA nu are o acţiune timp de trei zile, se creează percepţia că nu mai lucrează”, spune Kovesi într-un interviu pentru Adevărul.

Cât despre aşa-zisul nou stil al DNA, mai multe arestări preventive, mai multe cătuşe la televizor, acesta nu reprezintă o noutate, atrage atenţia Kovesi.

“Eu îmi amintesc că şi în 2007, 2008, 2010 ieşeau oamenii din DNA tot cu cătuşe, nu s-au inventat cătuşele în 2015. Văd persoane încătuşate şi la Înalta Curte, şi la Poliţie, fără ca asta să fie o problemă. Ei, dacă e încătuşat la DNA e o problemă. Ştiu că există o lege care interzice să arăţi cătuşele la televizor, deci nu-i problema DNA că televiziunile nu blurează cătuşele. Încătuşarea este o măsură poliţienească. Şeful Poliţiei şi ministrul de Interne să modifice, nu DNA”, adaugă șefa procurorilor anticorupție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`