Laura Codruța Kovesi, contrazisă de DGPI: Direcția a trimis 29 de informări structurilor DNA

Laura Codruța Kovesi, contrazisă de DGPI: Direcția a trimis 29 de informări structurilor DNA

Reprezentanții Direcției Generala de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne o contrazic pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi, care a declarat luni că instituţia pe care o conduce nu primeşte sesizări de la serviciul de informaţii al MAI.

DGPI susține însă că a trimis 29 de informări structurilor centrale și teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție, potrivit unui comunicat de presă citat de Știripesurse.ro.

„Sunt sesizări (de la SRI- n.r.), dar mult mai puţine faţă de anii anteriori. De altfel nu primim sesizări nici de la serviciul de informaţii al Ministerului de Interne, am avut discuţii instituţionale în acest sens”, a declarat luni Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu la Europa FM.

Redăm, mai jos, precizările reprezentanților DGPI:

”În referire la aspectele menționate de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța KÖVESI, cu privire la Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul interviului acordat unui post de radio, Compartimentul Relații publice al Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne este abilitat să facă următoarele precizări:

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 194/2017, atribuțiile Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) au fost reduse, aria de competență reprezentând-o strict Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – respectiv informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională ale structurilor sale, dar și coordonarea și controlul activităților pentru protecția informațiilor clasificate, precum și pentru securitatea cibernetică la nivelul structurilor MAI.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, datele și informațiile referitoare la amenințările, vulnerabilitățile și factorii de risc identificați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și potrivit competențelor stabilite sunt comunicate beneficiarilor legali. Astfel, până în prezent, DGPI a transmis 29 de informări structurilor centrale și teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție.

Totodată, potrivit art. 14 alin. (1) din OUG nr. 76/2016, în cazul în care identifică amenințări, vulnerabilități și factori de risc care vizează corupția în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, DGPI informează Direcția Generală Anticorupție. În cursul acestui an, DGPI a transmis 89 de informări acestei structuri a MAI.

DGPI își reafirmă disponibilitatea ca, alături de celelate instituții ale statului și structuri ale MAI competente, să susțină demersurile de prevenire și combatere a corupției în rândul personalului MAI.

Reamintim opiniei publice că DGPI a fost complet operaționalizată la 01 iunie 2017, dată la care a fost finalizat amplul proces administrativ pe care l-a presupus înființarea unității.

Ne exprimăm deschiderea pentru o corectă, completă și oportună informare a opiniei publice, în limitele competențelor legale, și determinarea de a rămâne un serviciu echidistant, profesionist și dedicat îndeplinirii misiunilor încredințate prin lege.”, e mesajul remis redacției STIRIPESURSE.RO de către DGPI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)