Deputatul Laszlo Borbely a declarat, miercuri, la ieșirea de la audierile din Comisia Juridică, faptul că a aflat din presă despre cererea de redeschidere a dosarului în care procurorii DNA cer urmărirea penală.
„În data de 7 ianuarie am aflat din presă că s-ar cere redeschiderea doasrului care a fost închis cererea de a începe urmărirea penală, cerere respinsă în septembrie 2012. Tot din presă am aflat că la ÎCCJ se va discuta în lipsa mea acest caz. N-am făcut nicio declarație până acum. Consider că nu prin declarații îți rezolvi problemele din justiție, dar participând la Comisia Juridică și am vrut să fac declarația după ce ies de la ședință, ca să nu influențez decizia. Nu am cerut nimic de la colegii din comisie”, a declarat Borbely.
Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea.
Cererea de avizare a urmăririi penale a fost formulată întrucât există suspiciuni că, în 2011, Laszlo Borbely, atunci ministru al Mediului şi Pădurilor, ar fi primit de la Ioan Ciocan, administrator al SC Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, foloase necuvenite în valoare de 80.952 de lei, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari din Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), în vederea determinării acestora să favorizeze firma la licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.