Laszlo Borbely, despre acuzațiile de trafic de influență: Nu am nicio implicare. Acuzele sunt nefondate

Laszlo Borbely, despre acuzațiile de trafic de influență: Nu am nicio implicare. Acuzele sunt nefondate
Foto: evz.ro

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, miercuri, pe tema acuzațiilor de trafic de influență, că nu are nico implicare în cazul anchetat de către Direcția Generală Anticorupție (DNA) și că acuzele formulate la adresa sunt nefondate, conform Mediafax.

Nu am niciun fel de implicare în această poveste, ceea ce apare în comunicatul DNA este nefondat. Justiţia este liberă să îşi facă datoria„, a declarat Borbely.

Acesta a precizat că a aflat despre acuzațiile ce i se aduc în timp ce era în Polonia și a dorit să ajungă în România înainte de a face orice fel de declarații.

Nu sunt genul de om care să mă ascund de presă. Am fost plecat din ţară şi acolo am aflat ce s-a întâmplat„, a precizat ministrul.

Procurorii DNA au efectuat, miercuri, percheziții la domiciliul unei rude a ministrului, în cadrul dosarului în care Borbely este acuzat de trafic de influență privind atribuirea unor contracte de lucrări ale Administrației Naționale „Apele Române”.

DNA a emis un comunicat, marți, în care specifica că Laszlo Borbely este suspectat de trafic de influență, acesta primind 20.000 de euro în schimbul serviciilor depuse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:26 - S-a înregistrat cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători în România. Câte grade au fost la Sibiu după miezul nopții
21:19 - Diana Buzoianu (USR): Alegerile în luna mai, de fapt, ne arată că au fost împinse în funcție de calendarul politic al PSD și PNL. Democrația din România este una care se clatină (VIDEO)
21:09 - Țara care și-a bătut propriul record pentru executarea celor mai multe femei într-un an. Cifrele sunt îngrijorătoare
21:08 - Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
20:51 - România va vinde Germaniei gaze din exploatările din Marea Neagră. Burduja: Proiectul va aduce 20 de miliarde de euro la buget. Suntem bucuroși să contribuim la proiectul european de eliminare a dependenței de gazele rusești (VIDEO)
20:49 - Traseul din România unde siguranța pasagerilor din trenuri depinde de rezistența unui buștean. „O minune a făcut să nu avem accidente serioase”
20:49 - Elena Lasconi, după ce coaliția a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale: „De ce 4 mai? Cum au calculat această dată? De ce așa târziu? Românii așteaptă altceva după 35 de ani”
20:48 - Aterizare de urgență în Timișoara. Zgomotul care l-a determinat pe pilot să nu continue traseul
20:35 - Va mai putea candida Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din acest an? Explicația dată de fostul judecător al CCR, Tudorel Toader (VIDEO)
20:25 - Elevii, pe pârtie, nu la școală. Părinții au învoit copiii pentru a le prelungi vacanța