După 11 ani de închisoare, fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost eliberat din penitenciar.
El a ieșit din închisoare pentru bună purtare cu 5 ani mai devreme, instanța fiind de acord cu eliberarea condiționată a acestuia.
„Mulţumesc şi lăsaţi-mă să îmi văd de viaţă, da?!, au fost primele cuvinte ale lui Cristian Cioacă după eliberare, către presă, notează Observator.
Cristian Cioacă a fost eliberat, marți, din închisoare, după ce judecătorii i-au admis cererea de eliberare condiţionată, decizia instanţei fiind definitivă.
Cristian Cioacă a fost condamnat în anul 2014 la 15 ani și opt luni de închisoare pentru că și-a omorât soția.
Solicitarea de eliberare condiționată a fost respinsă în primă instanță și este deja a doua încercare a fostului polițist de a ieși înainte de termen.