Ladislau Ritli: Trebuie să ținem bolnavii internați atât cât este necesar, nu trebuie să stea 2 săptămâni în spital pentru o simplă amigdalită
Bolnavii nu vor fi dați afară, dar trebuie să fie internați atât cât este necesar, nu să stea două săptămâni cu o amigdalită simplă, a declarat joi Ritli Ladislau, citat de Mediafax.
“Trebuie să ținem bolnavii atât cât este necesar, nu dăm afară pe nimeni din spital, toată lumea va rămâne în spital atât cât trebuie. Nu trebuie să stai 2 săptămâni cu o amigdalită simplă sau după o intervenție simplă să stai trei zile. Vom cere părerea unor experți pentru aceste lucruri”,a spus ministrul Sănătății.
Ladislau a adăugat că orice om are dreptul la pachetul de bază, iar sistemul public de sănătate garantează gratuitate pentru urgență, bolile infecțioase, naștere și lăuzie.
Ministrul Sănătăţii a precizat că deocamdată nu se ştie cum va arăta pachetul de servicii de bază, dar toate sistemele încearcă reducerea listelor de aşteptare.
„Nu ştiu cum o să arate pachetul final de bază, dar toate sistemele de sănătate încearcă să reducă la minimum listele de aşteptare. Sunt inevitabile în anumite circumstanţe. Nu este simpatic şi nu este agreat de niciun sistem de sănătate”, a mai spus Ritli Ladislau.