Casa Regală a făcut un anunţ trist: Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, care a fost văr primar cu Regele Mihai I, a încetat din viață. Principele Amedeo de Savoia, al V-lea Duce de Aosta, s-a născut la 27 septembrie 1943 la Florența, fiu al Ducelui Aimone de Aosta și al Principesei Irina a Greciei și a Danemarcei.
„Principele Amedeo a fost ca un frate pentru Custodele Coroanei Margareta, pe care a cunoscut-o din prima zi de viață și alături de care a stat neîntrerupt, întreaga viață. Ei au păstrat o profundă prietenie în copilărie, adolescență, la maturitate și în viața profesională. Ducele de Aosta a fost întotdeauna alături de Regina Elena, de Regele Mihai, de Regina Ana și de Principesele Elena, Irina, Sofia și Maria”, spune Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei.
La 22 iulie 1964 Amedeo s-a căsătorit cu Prințesa Claude de Orléans (n. 11 decembrie 1943) la Sintra, Portugalia. Ea era al noulea copil și a cincea fiică a lui Henri, conte de Paris, pretendent orléanist la tronul Franței, și a Prințesei Isabelle de Orléans-Braganza. Amedeo și Claude au avut trei copii.
La 30 martie 1987 Amedeo s-a căsătorit cu Silvia Paternò di Spedalotto (n. 1953) la capela Villa Spedalotto în Bagheria, Sicilia. Ea este fiica lui Don Vincenzo Paternò di Spedalotto, marchiz di Reggiovanni. Amedeo și Silvia nu au copii.
Principele Amedeo a venit în ţara noastră de mai multe ori, ca musafir al Familiei Regale. Ultima dată a fost la București și la Curtea de Argeș, alături de fiica sa, Principesa Mafalda, a fost în octombrie 2019, la ceremonia de înhumare a Reginei-Mamă Elena.