Laboratorul care verifică dezinfectanții din spitale este controlat de patronul firmei care îi produce. Dan Condrea își plătea datoriile din contul Unilab (VIDEO)
Noi dezvăluiri apar în scandalul dezinfectanţilor produşi de Hexi Pharma. Potrivit Gazetei Sporturilor, citată de B1 TV, nu mai este niciun dubiu că Dan Condrea, patronul companiei, controlează şi laboratorul unde se fac verificările pentru dezinfectanţi. Mai grav este însă faptul că acelaşi Dan Condrea ar fi încercat să mituiască un moderator TV să fie mai blând în relatarea scandalului.
Un banal e-mail este dovada clară că laboratorul Unilab, cel unde se verifică dezinfectanţii Hexi Parma, este controlat de Dan Condrea.
Potrivit celor de la Gazeta Sporturilor, pe 28 martie 2013, patronul Hexi Pharma se oferă să plătească daunele inundării unui vecin. Și-i oferă omului datele financiare ale Unilab, de unde urma să-i vireze banii.
”Da, m-am angajat să suport costul reparației daunelor cauzate de infiltrație, la prețul pieței. Vă rog să luați factura pe materiale și manoperă pe firma cu datele de mai jos”, îi scrie Condrea în email, păgubitului. După care urmează datele Unilab.
Laboratorul care verifică dezinfectanții din spitale este controlat de patronul firmei care îi produce
#DIRECT_ONE_lt27xd#
De asemenea, acelaşi laborator despre care Dan Condrea a susţinut că nu îl controlează apare lângă numele Hexi Pharma ca proprietar al unei vile ce aparţine lui Condrea.
Pe de altă parte, aşa cum era de aşteptat, patronul Hexi Pharma încearcă să scape cât mai curat din acest scandal. Încercând să dea o mită. Există cel puțin o vedetă de televiziune pe care cineva a încercat să o mituiască, cu o propunere printr-o rudă, în aceste zile, ca să fie blând în chestiunea dezinfectanților, scrie Cătălin Tolontan pe blogul său.
Între timp, tot pentru a încerca să salveze ce se mai poate salva, Hexi Pharma a anunţat că a demarat o anchetă internă pentru a stabili care sunt factorii responsabili pentru apariția acestei situații. Mai mult, până la elucidarea și rezolvarea tuturor problemelor semnalate de autorități și mass-media s-a oprit producția în fabrică, precum și orice distribuție, arată un comunicat al companiei.