Șefa de promoție a unui colegiu din Ineu a lăsat deoparte discursurile plicticoase și pline de clișee specifice festivităților de absolvire a clasei a XII-a și a vorbit despre dezamăgirea care e, de fapt, școala românească. Audiența a rămas mască.
Iulia Cociuba, șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, și-a început discursul prin a spune că știe că unii n-au dorit-o pe podium pentru a se exprima. Ea a afirmat apoi că în școală, în loc să deprindă valori și să-și dezvolte personalitatea, a învățat să mintă, să se conformeze și să-și asume valori în care nu crede cu adevărat: „Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral”.
Ea a mulțumit anumitor profesori care cu adevărat i-au ajutat pe elevi, dar doar despre ei a avut cuvinte de laudă. Altfel, fata a reproșat că „școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă”.
„Mă numesc Cociuba Iulia și, deși unii nu m-ați vrut aici, diferența fiind de doar 3 sutimi, iată-mă! Azi vreau să împărtășesc cu dvs o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar e unul sincer și reflectă real experiențele mele.
Am petrecut ani învățând pentru note și validare academică și am realizat acum cât timp am pierdut. Am dobândit cunoștințe, nu și valori, că asta înseamnă, din păcate, școala. În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici.
Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.
Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă.
Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral. Azi, în fața dvs, îmi reafirm dorința de a fi autentică și de a lupta pentru valorile în care cred!
Știu că acest discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea problemelor care au fost băgate sub preș atâta timp.
În încheiere, transmit un mesaj clar: școala ar trebui să fie un sprijin, nu un obstacol! Nu voi mulțumi sistemului care m-a dezamăgit, dar îi celebrez pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi.
Cu bune și cu rele, liceul ne-a unit pentru că aveam un scop comun: să absolvim. Și uite că am făcut-o! Mult succes! Mulțumesc!”, a spus Iulia Cociuba în discursul său.