La presiunile UE, s-a promulgat legea care va amenda drastic transportul ilegal, deţinerea, arderea sau abandonarea deşeurilor. Ce riscă cei care poluează mediul în acest mod. Obligaţiile primăriilor

La presiunile UE, s-a promulgat legea care va amenda drastic transportul ilegal, deţinerea, arderea sau abandonarea deşeurilor. Ce riscă cei care poluează mediul în acest mod. Obligaţiile primăriilor
Foto: ISU Arad

În contextul în care graniţele ţării sunt asaltate de transporturi ilegale de deşeuri provenite din diverse zone ale Europei şi chiar de pe alte continente, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, o lege care înăsprește sancțiunile pentru depozitarea ilegală a deşeurilor.

Tot astăzi au fost instituite noi obligații pentru municipalități.

Mai mult, conform actului normativ, se păstrează prevederea potrivit căreia mașinile folosite la aruncarea sau tranzitarea ilegală a deșeurilor în pot fi confiscate.

Ce trebuie să ştie şi să aplice primăriile

Conform legii promulgate recent de Iohannis, primăriile trebuie să asigure colectarea separată cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, iar, până la data de 1 ianuarie 2025, şi pentru textilele din deşeurile municipale.

Autorităţile locale sunt obligate să stabilească dacă gestionarea acestor deşeuri se face în cadrul unui singur contract de delegare a serviciului de salubrizare sau pe mai multe tipuri de materiale/contract/contracte distincte pentru toate tipurile de materiale/pe tip de material şi să organizeze atribuirea conform deciziei luate.

Gata cu camioanele încărcate cu gunoaie la graniţe: Eliminarea, deţinerea sau păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop sunt interzise

Înăsprirea legislației de mediu în România se datorează în principal măsurilor luate de Uniunea Europeană și speră să pună capăt depozitării ilegale a deșeurilor pe câmpuri, în râuri, lacuri sau păduri dar şi obiceiului unor grupuri infracţionale care ard deșeurile sufocând efectiv anumite oraşe din România.

Legea prevede că abandonarea, aruncarea sau ascunderea deşeurilor sunt interzise iar cei depistaţi vor fi aspru amendaţi în cazul în care vor fi observaţi de angajaţii MAI.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:18 - Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldații care luptă în regiunea Kursk a Rusiei. Președintele Ucrainei, în vizită în Sumî, regiune din zona de graniță (FOTO, VIDEO)
22:15 - Scandal monstru la Spitalul Colentina, din Capitală. Ce ar fi pățit un pacient internat acolo
21:58 - Cristina Prună (USR): Cred că asta îl vulnerabilizează pe Mircea Geoană! Trebuie să fie mai clar și să lămurească lucrurile acestea (VIDEO)
21:48 - Sancțiunea primită de un șofer prins pe DN 1 cu o viteză de 213 km/h. IPJ Sibiu: Viteza se premiază!
21:34 - Daniel Fenechiu (PNL): Este cât se poate de evident că Mircea Geoană e foarte neglijent cu anturajul. În momentul în care tu te afișezi cu anumite persoane, dai un semnal (VIDEO)
21:21 - Alina Gorghiu: Tăcerea nu este o soluție în cazurile de violență și hărțuire sexuală. Ministerul Justiției a elaborat un ghid care îndrumă victimele către autoritățile competente
21:19 - În câte ore parcurge un autobuz în București, un traseu cu 43 de stații. Timpul petrecut în autobuz, suficient încât să străbați drumul București-Sibiu
21:05 - Simona Spătaru, despre eventuala majorare a TVA: Totul va costa mai mult cu 30%. Aceasta este propunerea coaliției pentru a putea să își acopere o parte dintre pierderile mari pe care le-au produs în economie (VIDEO)
20:58 - Ciclonul Cassandra lovește România, după ce a făcut ravagii în Italia. Care vor fi zonele cele mai afectate din țara noastră (VIDEO)
20:41 - NATO, despre Mircea Geoană: A obținut autorizație de securitate și a lucrat în mod consecvent în sprijinul Alianței transatlantice și în apărarea valorilor democratice ale NATO