La pelerinajul de Sfântul Dumitru vor putea participa doar bucureștenii. Accesul, permis pentru 500 de persoane

La pelerinajul de Sfântul Dumitru vor putea participa doar bucureștenii. Accesul, permis pentru 500 de persoane

Primarul în funcție al Capitalei, Gabriela Firea, a aprobat joi protocolul încheiat cu Patriarhia Română, legat de organizarea pelerinajului cu ocazia Sfântului Dimitrie cel Nou. Evenimentul se va desfășura în perioada 25-27 octombrie și vor putea participa numai persoanele din București.

Accesul la pelerinajul Sf. Dumitru va fi permis doar bucureștenilor

„La activitate vor participa numai persoane din municipiul București. Pentru aceasta, organizatorul va institui puncte de filtrare a participanților în zonele de acces/ieșire a publicului. În zona acestor filtre va fi realizat triajul observațional al participanților”, enunță protocolul încheiat de PMB cu Patriarhia Română.

Din protocol reiese că persoanele care participă la procesiune vor trebui să respecte o distanţă de 1,5 metri una faţă de cealaltă, acest lucru fiind marcat. De asemenea, pe stâlpi vor fi amplasate anunțuri prin care oamenii sunt sfătuiţi să păstreze distanţa şi respectarea normelor igienico-sanitare.

„Numărul participanților: circa 500 de persoane la un moment dat”, se mai stipulează în protocol.

Ludovic Orban: „Vom susține să participe doar locuitorii din București”

Încă de săptămâna trecută, premierul României, Ludovic Orban,a declarat că la pelerinajul Sfântului Dumitru vor putea participa doar cei care au buletin în Capitală și în Ilfov, la fel cum s-a întâmplat la pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași.

Prim-ministrul a mai punctat faptul că preoții trebuie să îndrume credincioșii să respecte regulile care se impun în contextul pandemiei de coronavirus.

„Vom susține să participe doar locuitorii din București. Sigur, nu se poate face o granița între București și Ilfov. Dar nu vom permite pelerinaje din altă parte. Preoții, pastorii, trebuie să fie un exemplu și îi felicit pe mitropolit și preoții care au îndemnat oamenii la un comportament corect, la Iași. Oamenii țîn cont în mare măsură de ce spun preotul, pastorul și e foarte important ca preoții să dea sfaturi bine intenționate oamenilor pentru că sunt unii care bagatelizează acest virus”, a declarat Ludovic Orban la DIGI24.

Reacția Patriarhiei după ce autoritățile au interzis initial pelerinajul la moaștele Sfântului Dumitru

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis un mesaj dur la adresa autorităților, după decizia anunțată initial de premierul Ludovic Orban, privind interzicerea pelerinajului la moaștele Sfântului Dumitru. Decizia a fost criticată de către reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, care acuză autoritățile de lipsa dialogului.

„Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată. Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum. Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni.

Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări”, a precizat Vasile Bănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`