La o lună de când tavanul Maternității Odobescu s-a prăbușit, activitatea încă nu a fost relocată. Personalul spitalului anunță proteste

Publicat: 09 01. 2025, 16:30
Sursa foto: captura video / opiniatimisoarei.ro

La o lună de când o bucată de tavan a căzut la Maternitatea Odobescu, Primăria Timișoarei nu a găsit o soluție pentru mutarea activității. Angajații maternității spun că vor ieși în stradă pentru a protesta. Nici situația la Maternitatea Bega nu este una mai fericită după ce toate cazurile de obstetrică și neonatologie au for preluate de această maternitate, iar volumul de muncă s-a triplat.

„Sindicatele Materna-Camera Federativa a Sindicatelor Medicilor din România-Cartel Alfa, Sanitas, Promedica și Solidaritatea Sanitara au depus la Primăria Municipiului Timișoara o notificare privind organizarea unui protest, în data de 16 ianuarie 2025, între orele 14:00-16:00, pentru alocarea unei clădiri pentru Maternitatea Odobescu din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Protestul va avea loc la Primăria Municipiului Timișoara, cu punct de plecare Maternitatea Odobescu. La protest vor participa angajati ai Maternitatii Odobescu”, au transmis reprezentanții sindicatelor, potrivit Opinia Timișoarei.

Clădirea veche de 120 de ani în care funcționau secțiile de obstetrică și neonatologie a fost declarată improprie pentru funcționare, după ce o bucată de taavn s-a prăbușit în luna decembrie a anului 2024. Eforturile depuse pâna în acest moment de conducerea spitalului de a găsi o locație nouă pentru desfășurarea activității s-a dovedit a fi în zadar.

Situația de la Maternitatea Bega din Timișoara

Maternitatea Odobescu este maternitate de nivel 3 și gestionează cazurile cu risc obstetrical, urgențele obstetricale, neonatologice și ginecologie din județul Timiș și județele învecinate. În urma incidentului de la începutul lunii decembrie, clădirea a fost închisă, iar cazurile de obstetrica și neonatologie au fost preluate de Maternitatea Bega. Astfel, volumul de muncă al personalului s-a triplat în ultima lună, iar dacă în luna noiembrie au avut loc 40 de nașteri naturale în cadrul Maternității Bega, în luna decembrie numărul nașterilor naturale a ajuns la 110. În plus, în decembrie au fost și aproape 200 de nașteri prin operație de cezariană.

Ce au promis oficialii după incidentul de la Maternitatea Odobescu

După incidentul de la Maternitatea Odobescu, Primăria Timișoara a anunțat atunci că va face o expertiză, însă se pare că aceasta nu a fost încă finalizată, niciun rezultat nefiind prezentat de  reprezentanții municipalității.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că va oferi Maternității Odobescu fosta clădire în care a funcționat Maternitatea Bega, însă nici acest lucru nu s-a concretizat.

De asemenea, prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a anunțat controale în toate spitalele din Timiș în privința rezistenței clădirilor în care acestea funcționează, însă nici rezultatele acestor controale nu au mai fost făcute publice.