La ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti vor participa peste 1.000 de voluntari

Publicat: 28 05. 2021, 09:16
Foto: Hepta - DPA Images / Carlos Guzman

Peste 1.000 de voluntari, respectiv medici, studenţi, asistenţi medicali şi personal administrative, vor participa la ediţia a II-a a Maratonului Vaccinării Bucureşti, care va avea loc în perioada 28-31 mai.

Această ediție va începe vineri, 28 mai, la ora 16:00, şi se va încheia luni, 31 mai, ora 8:00.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, citat de Agerpres, sunt aşteptaţi la maraton atât cei care au primit prima doză la Maratonul Vaccinării Bucureşti – ediţia I, ce a avut loc în perioada 7 – 10 mai, şi care trebuie să facă rapelul, cât şi cei care doresc să facă acum prima doză, urmând ca rapelul să îl facă, după trei săptămâni, la oricare dintre centrele de vaccinare unde sunt locuri disponibile.

Mai mult, una dintre noutăţile aduse de această ediţie a Maratonului Vaccinării Bucureşti o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson&Johnson, ser ce se administrează într-o singură doză. În acest sens, au fost pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser.

În cele două centre de vaccinare, Sala Palatului şi Biblioteca Naţională a României, vor fi amenajate în total 50 de fluxuri de vaccinare. Mai exact, vor fi 35 la Sala Palatului şi 15 la Biblioteca Naţională.

Amintim că la prima etapă a Maratonului Vaccinării Bucureşti, desfăşurată în perioada 7-10 mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane.