La Cugir se vor produce din ce în ce mai multe arme la standard NATO
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a susţinut, joi, că cele două fabrici de armament din Cugir, Fabrica de Arme şi Uzina Mecanică, vor începe să producă din ce în ce mai multe arme la standard NATO.
În contextul războiului din Ucraina, au crescut vânzările de arme şi muniţie produse în România
„Eu cred că, acum, industria naţională de apărare, prin modificările legislative, prin noua lege a cooperării industriale, prin strategia pentru industria naţională de apărare care va fi aprobată în următoarea şedinţă de guvern, avem toate premisele, toate posibilităţile ca atât Fabrica de Arme Cugir, cât şi Uzina Mecanică Cugir să înceapă să producă arme standard NATO din ce în ce mai multe”, a declarat Ştefan-Radu Oprea, prezent la Cugir cu prilejul unui eveniment aniversar dedicat împlinirii a 225 de ani de activitate.
Ministrul a adăugat că sunt discuţii avansate cu mai multe potenţiale companii care să facă transferul de tehnologie.
„Există astăzi un grup de lucru la nivelul Ministerului Economiei şi al Ministerului Apărării Naţionale, alte instituţii ale statului român, care, în conformitate cu legea cooperării industriale, defineşte ce înseamnă transferul de tehnologie şi cooperarea industrială în România.
Cu certitudine, nici o dotare a Ministerului Apărării Naţionale sau a celorlalte ministere de forţă în ceea ce priveşte armamentul care poate fi produs aici, la UM Cugir, fie la Fabrică, nicio achiziţie nu va fi făcută fără un transfer de tehnologie substanţial în România. Adică, armele vor fi produse în România”, a spus Oprea.
Întrebat dacă, în contextul războiului din Ucraina, au crescut vânzările de arme şi muniţie produse în România, ministrul a răspuns afirmativ. „Da. Nu o să vă dau detalii”, a spus Radu Oprea.
El a explicat că sunt anumite tipuri de informaţii, din care unele sunt publice, altele nu sunt publice. „E mai mult decât o datorie să schimbăm, să transformăm industria naţională de apărare la standarde NATO”, a afirmat ministrul, citat de Adevărul.
Oprea s-a referit şi la Arsenal Reşiţa, unde se produce muniţie şi unde, potrivit acestuia, un investitor din Marea Britanie deja a venit cu echipamentele.
„Probabil că până la sfârşitul lunii vor începe producţia, la sfârşitul lunii decembrie vor începe să aibă primul produs şi asta într-o fabrică unde nu se mai întâmplase nimic 20 de ani”, a spus acesta.