La cheremul unor „canalii“, protestând în stradă! Șora: Nu cred că-și imagina Marin Preda că, după 40 de ani de la scrierea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", vom fi tot pe-acolo (VIDEO)

Publicat: 30 01. 2017, 13:07

Proiectul de lege al PSD-iștilor privind amnistia și grațierea a stârnit un scandal național. Românii au ieșit în stradă, iar președintele Iohannis a anunțat că declanșează procedura de referendum.

Nu numai Caragiale pare să fi anticipat nebunia din țară în operele sale, ci și Marin Preda.

Filosoful și eseistul român Mihai Șora amintește, într-o postare pe un site de socializare, de romanul acestuia "Cel mai iubit dintre pământeni", în care personajul Petrini protesta în stradă împotriva ordonanțelor "canaliilor" de atunci.

"„Aștept ordonanțele dumneavoastră!“ Sau despre fabulosul destin al cuvintelor limbii române.

Vă mai amintiți de Petrini, personajul lui Marin Preda?
Cu toată anvergura lui de romancier, nu cred că Preda își imagina că, după aproape patruzeci de ani de la scrierea romanului, vom fi cam tot pe-acolo, tot la cheremul unor „canalii“, vorba lui Petrini, protestând în stradă, răfuindu-ne cu „ordonanțe

le“ și emițătorii lor.
Cine spunea că viața bate literatura?
", scrie Șora.

La cheremul unor „canalii“, protestând în stradă! Șora: Nu cred că-și imagina Marin Preda că, după 40 de ani de la scrierea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni", vom fi tot pe-acolo

#DIRECT_ONE_xhiy8m#