Dr. epidemiolog Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a vorbit, la Europa FM,despre perioada în care seformează anticorpii în organism după vaccinare.
Specialistul mai spune că un vaccin nu devine eficient imediat după administrare.
“La vaccinul Pfizer, se apreciază că la două săptămâni după prima doză administrată, o parte dintre cei care primesc această primă doză dezvoltă o protecție undeva la 50%, iar la 10 zile după a doua doză, ajunge la protecția completă sau la protecția maximă”, a spus acesta.
“Dacă mergem la Moderna, acolo lucrurile stau cam la fel, pentru că e doar o diferență de o săptămână în ceea ce privește rapelul, deci se decalează undeva după a doua doză cu o săptămână”, a mai precizat Emilian Popovici.
În cazul serului dezvoltat deAstraZeneca este un intervalde patru săptămâni minim între prima doză și a doua.
“La AstraZeneca avem acel interval de patru săptămâni minim între prima doză și a doua doză, urmând ca a doua doză să poată să fie administrată de la 4 și până la 12 săptămâni”, a spus epidemiologul.
Acesta mai spune că un vaccin nu te ferește 100% de Covid-19 și ar trebui să respectăm măsurile de protecție în continuare.
“Un vaccin nu devine eficient în momentul în care m-am vaccinat. În prima zi, a doua, a treia, ești la fel ca și înainte de vaccinare. De abia la două săptămâni ajungi să dezvolți o protecție, unii dintre pacienți dezvoltă o protecție de 50 la sută, deci unu din doi dacă se expune infecției se va infecta”, a mai spus Emilian Popovici.