Laura Codruţa Kovesi, cele mai multe voturi în Comisia CONT după audierile din Parlamentul European: Miercuri, votul decisiv în Comisia LIBE (VIDEO)
Laura Codruţa Kovesi a obţinut marţi seară cele mai multe voturi în Comisia de control bugetar a Parlamentului European. În urma audierilor, Kovesi a primit 12 voturi, în timp ce procurorul francez Bohnert a primit 11, iar doar un vot s-a dus la germanul Ritter.
Votul din comisia LIBE, cel decisiv, va avea fi dat miercuri la ora 12. Această comisie a Parlamentului European are nu mai puţin de 60 de membri.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Laura Codruţa Kovesi a fost audiată marţi timp de 75 de minute în Parlamentul European. Fosta şefă a DNA a primit critici de la europarlamentarii români Cătălin Ivan şi Maria Grapini, dar numeroase aprecieri din partea celor străini.
„În toată activitatea mea de procuror am respectat întotdeauna legea. Trebuie să ne desfășurăm activitatea cu pasiune, dar nu cu patimă. Întotdeauna voi aborda profesional obligațiile care îmi revin. Nu are nicio relevanță pentru mine relațiile de acum din România dintre ministrul Justiției și sistemul juridic”, a afirmat Kovesi la Bruxelles în timpul audierilor. (Detalii AICI)