Augustin Lazăr a dispus aducerea Laurei Codruţa Kovesi la Parchetul General. Cu ce se va ocupa fosta şefă a DNA

Publicat: 11 07. 2018, 16:48

Laura Codruţa Kovesi nu mai pleacă procuror în cadrul DIICOT Sibiu precum s-a decis în cadrul CSM. Totul, pentru că procurorul general Augustin Lazăr a dispus delegarea acesteia în funcţia de procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018.

Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Public, Kovesi se va ocupa de implementarea la nivelul Ministerului Public a Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2016 – 2020, respectiv actualizarea strategiilor de combatere a corupției, precum și elaborarea de strategii sectoriale la nivelul unităților de parchet.

În plus, Laura Codruța Kovesi va avea un control asupra procurorilor potrivit atribuțiunilor pe care le are Serviciul de îndrumuare și control, se arată chiar pe site-ul Ministerului Public. În atribuțiunile acestui serviciu se menționează că procurorii„analizează plângerile formulate împotriva măsurilor dispuse şi a actelor de urmărire penală efectuate de procurorii şefi direcţii şi secţii, precum şi plângerile formulate împotriva măsurilor dispuse şi a actelor de urmărire penală efectuate de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel ori a soluţiilor dispuse de către aceştia, supuse controlului ierarhic al procurorului general, şi propun măsuri de soluţionare, potrivit legii”. (Mai multe detalii despre atribuții AICI)

Redăm mai jos integral comunicatul emis de Ministerul Public:

La solicitarea reprezentanților mass-media, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să facă publice următoarele:

Urmare a deciziei Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la continuarea activității doamneiLAURA CODRUȚA KOVESIdupă revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, prin Ordinul nr. 1412 din data de 11 iulie 2018, a dispus delegarea acesteia în funcția procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018.

Având în vedere experiența profesională dobândită până în prezent, doamna procuror va avea atribuții privind implementarea la nivelul Ministerului Public aStrategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2016 – 2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 2016, respectiv actualizarea strategiilor de combatere a corupției, precum și elaborarea de strategii sectoriale la nivelul unităților de parchet, în conformitate cu obiectivele strategice și domeniile prioritare ale instituției, astfel cum sunt acestea exprimate înStategia Ministerului Public pentru perioada 2016 – 2020.