Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat joi, la prezentarea bilanţului activităţii DNA, că 2013 a fost anul în care presiunile publice la adresa procurorilor au înregistrat „un trend puternic ascendent”.
Codruţa Kovesi a arătat că anul trecut a fost modificată semnificativ competenţa DNA şi au fost adoptate acte normative importante, care au schimbat regimul instrumentelor investigative folosite în anchetele anticorupţie, a spus Kovesi.
„Totodată, a fost anul în care presiunile publice la adresa procurorilor au înregistrat un trend puternic ascendent. Este încurajator însă că această situaţie a determinat o reacţie fără precedent a societăţii civile şi a observatorilor internaţionali”, a afirmat procurorul şef al DNA.