Kovesi: Nicăieri în Europa parlamentarii nu sunt excluși din rândul persoanelor care pot să răspundă penal pentru infracțiuni legate de serviciu

Kovesi: Nicăieri în Europa parlamentarii nu sunt excluși din rândul persoanelor care pot să răspundă penal pentru infracțiuni legate de serviciu

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Laura Codruţa Kovesi, a vorbit, marți, în la „Adevărul Live”, despre impactul pe care le au iniţiativele legislative ale parlamentarilor asupra Justiţiei.

Kovesi consideră că odată cu aplicarea modificărilor, justiția va fi afectată în mod grav.

„Dacă ne referim strict la modificarea care vizează scoaterea parlamentarilor din noțiunea de funcționar public, de la intrarea în vigoare nu o să mai putem cerceta parlamentarii care comit fapte de corupție. Cei care sunt trimiși în judecată, probabil vor fi achitați, iar cei care sunt deja condamnați vor putea invoca aplicarea unui principiu constituțional și anume aplicarea legii penal mai favorabile. Există consecințe mari”, a declarat Kovesi.

„Nicăieri în Europa nu o să vedem o țară în care parlamentarii  sunt excluși din categoria persoanelor care pot să răspundă penal pentru infracțiuni legate de serviciu. Cetățenii sunt egali în fața legii”, a mai spus Kovesi.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Tot marţi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Modificările au fost contestate puternic de preşedintele Traian Băsescu care a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici.

Kovesi, la Adevărul Live, despre modificările Parlamentului privind Codul penal

Urmăriți B1TV.ro și pe
`