Procurorul șef al DNA, Laura Coduruța Kovesi a declarat marți, în cadrul unei dezbateri din Parlamentul European pe tema MCV, că fenomenul corupției a reprezentat o problemă sistemică pentru România și că datele statistice confirmă creșterea eficienței investigațiilor DNA.
”Corupția a reprezentat o problemă sistemică în România. A fost dezvoltat, în timp, un sistem, de legături între politicieni, oameni de afaceri și funcționari publici care acționau concertat pentru fraudarea resurselor publice. Statul român a încercat să ofere un răspuns credibil la presiunile interne și externe, înființând o structură de combatere a corupției la nivel înalt. DNA a fost organizat în forma actuală în anul 2005, avânt drept competență exclusivă de investigare cazurile de corupție la nivel înalt. Acesta este contextul în care Comisia Europeană s-a implicat în sprijinirea eforturilor României de a crea un sistem judiciar independent și profesionist”, a spus Codruța Kovesi.
„Datele statistice și evaluările CE din ultimii ani confirmă creșterea eficienței investigațiilor DNA. Numărul dosarelor finalizate cu succes a crescut de la an la an, ca și importanța funcției persoanelor investigate. În 2014 numărul persoanelor trimise în judecată de DNA s-a triplat față de 2006. Numărul persoanelor condamnate de instanțele de judecată în 2014 în dosarele DNA a crescut de peste 7 ori. Din 2007 până în prezent DNA a dispus trimiterea în judecată a 48 de demnitari: 1 fost prim-ministru (același în 3 dosare distincte), 1 viceprim-ministru, 8 miniștri, 29 deputați și 7 senatori. Dintre aceștia, au fost deja condamnați definitiv pentru infracțiuni de corupție 1 fost prim-ministru, 6 miniștri, 15 deputați și 5 senatori, restul cazurilor fiind în curs de soluționare”, a arătat Kovesi.
Ea a adăugat că un semn clar al independenței și eficienței DNA îl reprezintă faptul că, numai în 2014, a solicitat Parlamentului României încuviințarea arestării a 9 parlamentari și a formulat
12 cereri de încuviințare a urmăririi penale față de miniștri și foști miniștri, din care una înaintată PE, fiind cel mai mare număr de demnitari de rang înalt investigați într-un an.
După părerea șefei DNA, calitatea actului de justiție depinde de oamenii care aplică legea, de aceea combaterea corupției în sistemul judiciar a fost una dintre prioritățile DNA, dar și unul dintre obiectivele monitorizării Comisiei.
„Din 2007 până în prezent au fost trimiși în judecată 110 magistrați, dintre care 56 au fost deja condamnați, restul cazurilor fiind în curs de soluționare. Nu trebuie să uităm că pentru a realiza scopul legii penale este important ca o persoană condamnată pentru corupție să nu își păstreze averea dobândită prin infracțiuni. Hotărârile judecătorești rămase definitive în cauzele DNA în 2014 au inclus confiscarea și recuperarea de produse infracționale în sumă de peste 310.000.000 euro. Cu această sumă odată executată, s-ar putea dubla salariile medicilor din România”, a mai spus Kovesi.
Laura Codruța Kovesi a mai amintit că, potrivit unui studiu sociologic recent, DNA este instituția din sistemul judiciar care beneficiază de cea mai mare încredere.