Klaus Iohannis, vizită oficială în Republica Moldova, cu ocazia Zilei Limbii Române: Angajamentul de a vă susține în orice situație de criză este mai ferm ca niciodată

Klaus Iohannis, vizită oficială în Republica Moldova, cu ocazia Zilei Limbii Române: Angajamentul de a vă susține în orice situație de criză este mai ferm ca niciodată
Sursa foto: YouTube - Administrația Prezidențială

UPDATE: 12:45// Klaus Iohannis a susținut un discurs sâmbătă, la Chișinău în care a reiterat angajamentul de a susține Republica Moldova în orice situație de criză.

De asemenea, a felicitat țara vecină pentru progresele semnificative realizate în procesul de integrare europeană, un demers care contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor moldoveni în domenii esențiale precum educația, sănătatea, infrastructura și economia.

Președintele României a apreciat, de asemenea, eforturile depuse pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, recunoscând importanța acestora în contextul mai larg al stabilității și dezvoltării durabile a țării.

„De-a lungul anilor, am efectuat numeroase vizite la Chișinău și am avut onoarea de a fi președintele României în ceea ce putem numi cea mai bună și prolifică perioadă a cooperării între România și Republica Moldova. Contribuția strategică a României la progresul continuu al Republicii Moldova pe drumul reformelor și al integrării europene este incontestabilă, fiind unul dintre cele mai importante succese de politică externă din ultimii 10 ani. Vă felicit și cu această ocazie pentru pașii istorici realizați în procesul de ancorare în marea familie europeană, din care sunteți parte firească, și pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană; iar cetățenii vor simți aceste beneficii în sistemul de educație, în cel de sănătate, în infrastructură, conectivitate și, desigur, în plan economic.

În plus, Uniunea Europeană reprezintă o comunitate în care identitatea, istoria și independența sunt respectate, nu rescrise sau încălcate brutal. În ceea ce privește reușitele la nivelul cooperării sectoriale bilaterale, doresc să menționez, din multitudinea acestora, o serie de proiecte extrem de importante: gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău a devenit pe deplin funcțional în octombrie 2021 și a consolidat securitatea energetică a Republicii Moldova, fiind punctul focal al unei interconectări ireversibile cu Uniunea Europeană prin România. Totodată, avem o cooperare solidă pentru dezvoltarea infrastructurii de transport al energiei electrice; un exemplu concret în acest sens fiind construirea interconexiunii Suceava-Bălți. Aceasta va permite în România să ajute mai eficient Republica Moldova în cazul unor crize de aprovizionare cu energie electrică. România a intervenit, de altfel, decisiv pentru sprijinirea Chișinăului în momentul în care Rusia a început să folosească energia ca armă geopolitică. Doresc să vă asigur că angajamentul nostru de a vă susține în orice situație de criză, inclusiv din domeniul energetic, este mai ferm ca niciodată. Cooperarea economică este și aceasta la un nivel înalt; România este de mai mulți ani primul partener al Republicii Moldova, cum și dumneavoastră, doamna președinte, ați subliniat. Peste 1600 de companii cu capital românesc contribuie la nivelul crescut al investițiilor în domenii diverse și creează aici numeroase locuri de muncă. Nu în ultimul rând, continuăm să realizăm multiple proiecte în beneficiul tuturor cetățenilor Republicii Moldova; acordul privind ajutorul nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro pentru finanțarea acestor proiecte”, a declarat Președintele României.

Klaus Iohannis se află sâmbătă într-o vizită oficială la Chișinău, cu ocazia Zilei Limbii Române. Președintele României este însoțit de o delegație oficială și a fost primit de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Președinția Republicii Moldova. Vizita reconfirmă angajamentul României pentru sprijinirea eforturilor Moldovei de aderare la Uniunea Europeană.

În cadrul vizitei, președinții Iohannis și Sandu au semnat o declarație comună care vizează cooperarea bilaterală pentru consolidarea rezilienței Moldovei, ținând cont de nevoia de suport continuu din partea partenerilor internaționali, mai ales în contextul actual de securitate regională. De asemenea, Președintele României a transmis un mesaj de încurajare cetățenilor și autorităților moldovene, evidențiind importanța susținerii constante în fața provocărilor.

„În fiecare an, pe 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, un prilej de a celebra valorile profunde pe care le transmite și unitatea pe care o creează între vorbitori. Limba română nu este doar un simplu lexic, ci un mijloc de transmitere a patrimoniului cultural și o moștenire inestimabilă pe care o lăsăm generațiilor viitoare pentru a o prețui și îmbogăți. Oricât de departe am fi de meleagurile natale, limba română ne leagă dincolo de timp și de meridiane și ne definește ca popor, conturând identitatea noastră culturală și națională.

În această zi specială, este esențial să subliniem importanța educației în limba maternă și să sprijinim eforturile celor care predau și studiază limba română în țară și în străinătate.

Limba română este limbă oficială, începând de anul trecut, și în Republica Moldova, odată cu promulgarea legii care înlocuiește sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” de către Președintele Maia Sandu. Acest demers a fost unul esențial pentru restabilirea adevărului științific, acela că românii de pe ambele maluri ale Prutului împărtășesc o comunitate de limbă, cultură și istorie. Viitorul nostru este fără îndoială unul comun, în Uniunea Europeană.

Statul român are numeroase inițiative pentru a promova educația privind limba și literatura română în toate colțurile lumii și, în mod deosebit, acolo unde există comunități însemnate de români. Limba română este studiată în 59 de universități din 37 de țări ale lumii. Din Canada, până în Indonezia, din Finlanda, până în Maroc, peste 130 de lectori și profesori universitari predau străinilor limba noastră.

În fiecare an, prin Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească oferit de Institutul Limbii Române, aproximativ 11.000 de copii români care trăiesc în străinătate, în 8 țări în care există comunități însemnate de români, descoperă și aprofundează limba română.

În ultimii zece ani, lectoratele de limbă română și Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească au fost extinse în întreaga lume, dovadă a implicării și colaborării constante a autorităților pentru protejarea identității românești peste hotare.

Limba română, învățată de copii de la părinți și de la dascăli, poartă peste generații întregul tezaur literar, științific și artistic pe care cultura noastră îl oferă lumii. Astfel, ca un arc peste timp, se cultivă respectul și dragostea pentru limba lui Mihai Eminescu.

Să ne arătăm cu toții respectul pentru limba română pornind de la gestul simplu, dar însemnat, de a vorbi și scrie corect și continuând cu proiectele și programele mai ample implementate și în țară, și dincolo de hotarele ei, care promovează cunoașterea și care pun în valoare bogăția și frumusețea limbii prin care transmitem mai departe comorile culturale și lingvistice ale României”, a transmis Klaus Iohannis, potrivit presidency.ro.

Președintele României a participat și la ceremonii de omagiere a culturii române, depunând un buchet de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, simbolizând legătura culturală și lingvistică profundă dintre România și Republica Moldova​.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:30 - Directorul INFP: Cutremurul de luni face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea. Dacă erau replici, trebuia să se producă până acum
22:10 - Pâmântul va avea o nouă lună. Cum va putea fi văzut asteroidul și cât timp va sta în orbita planetei noastre
22:09 - Anca Serea a rămas fără bona celor 6 copii ai săi: „Pleacă acasă, unde o așteaptă cele trei fetițe și un vis neîmplinit” / Ce a spus vedeta despre bonele filipineze (VIDEO, FOTO)
22:04 - Daniel Constantin, despre posibilitatea ca Iohannis să candideze la Senat din partea PNL: Mi se pare că e un zvon, deocamdată. La ședințele la care eu am participat, nu a fost nicio discuție în sensul acesta (VIDEO)
21:42 - Ce reacție a avut un turist polonez după ce a văzut zăpadă pe Transfăgărășan: „Cred că a fost cea mai bună idee pe care am avut-o în vacanţă”
21:30 - IPS Teodosie: Femeia să nu se roage în pielea goală! Să se roage îmbrăcată cuviincios şi cu capul acoperit (VIDEO)
21:24 - Cum a fost păcălită Oana Roman de angajații unei firme care verifică centrale termice: „Să vă povestesc despre niște escroci și vă recomand să vă feriți de ei cât puteți”
21:10 - Ce măsuri vor lua autoritățile din Grecia pentru a reduce supraturismul. Ce a decis Guvernul de la Atena
20:59 - Ozana Barabancea, înșelată cu cea mai bună prietenă: „Pe el l-am iertat, dar pe ea, nu”
20:52 - Ministrul Sebastian Burduja, despre zona județului Galați: Toți consumatorii din zona afectată de inundații sunt alimentați cu energie electrică. Suntem pregătiți să intervenim, dacă vremea se înrăutățește (VIDEO)