Klaus Iohannis va participa sâmbătă la manifestările organizate la Iași de Ziua Unirii Principatelor
Președintele Klaus Iohannis va participa sâmbătă la ceremoniile organizate la Iași cu ocazia împlinirii a 156 ani de la Unirea Principatelor Române, informează Administrația Prezidențială.
Șeful statului va lua parte la ceremonialul religios „Te Deum”, după care va susţine o alocuţiune şi va depune o coroană la monumentul „Alexandru Ioan Cuza” şi o jerbă la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”.
Și premierul Victor Ponta va fi prezent la ceremonii, a anunţat primarul Gheorghe Nichita, citat de Mediafax.
Autorităţile locale estimează că la manifestările programate pe 24 ianuarie în centrul Iaşiului vor asista câteva mii de persoane.