Klaus Iohannis: Nu am scăpat de pandemie, dar trendul este descendent. Majoritatea copiilor vor merge fizic la școală, din 8 februarie (VIDEO)
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că majoritatea copiilor vor relua cursurile cu prezență fizică, începând cu data de 8 februarie, când debutează oficial semestrul II. Redeschiderea școlilor se va face pe baza a trei scenarii, care au în vedere situația epidemiologică la nivel de localități:în scenariul verde toți copiii merg, după caz, la grădiniță sau la școală,în cel galben doar grădinițele, clasele I-IV, a VIII-a și a XII-a, iar în cel roșu numai grădinițele și clasele primare. În schimb, în localitățile carantinate, toată lumea stă acasă și cursurile vor fi predate în sistem online, a precizat șeful statului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Declarația președintelui Klaus Iohannis despre revenirea copiilor la școală
-
Tocmai am finalizat o întâlnire la care au participat Prim-ministrul, ministrul Educației, ministrul Sănătății și alți experți, și consilieri de la Administrația Prezidențială. Am discutat o temă care este extrem de importantă pentru milioane de români. Am discutat ce se va întâmpla cu școlile din România începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul doi.
-
Am început cu o analiză a contextului pandemic și pot să vă spun câteva lucruri foarte clare: nu, nu am scăpat de pandemie, este nevoie să continuăm să fim responsabili, să purtăm mască, să păstrăm distanța, să respectăm măsurile care sunt în vigoare. Dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidența bolii s-a redus un pic – avem ceva mai puține persoane internate la Terapie Intensivă, avem ceva mai puține persoane care se internează în spital în fiecare zi. Deci, cum spun experții, trendul este descendent.
-
Pe de altă parte, nu suntem singuri în Europa și evident că ne-am uitat puțin în jur să vedem ce fac alții în acest context. Putem să constatăm că marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană deschid școlile. În majoritatea statelor școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv în următoarele săptămâni. Sunt foarte puține, doar trei state, care acum nu deschid școlile.
-
În consecință, în unanimitate, am decis următoarele lucruri: începând de luni, când începe semestrul doi, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident însă că trebuie să respectăm și situația din fiecare localitate, să ținem cont de ce se întâmplă în fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii, și pentru dascăli.
-
Și, în consecință, în localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, în așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, și grădiniță, și ciclu primar, gimnaziu și liceu. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg copiii, sau tinerii deja, din clasa a XII-a, care se pregătesc de Bacalaureat.
În localitățile unde, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în așa-numitul scenariu roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala on-line. Deci, în scenariul roșu, merg cei mici fizic, iar clasele de la a V-a până la a XII-a fac școala on-line.
-
Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă.
-
Deci, pe scurt: grădinițele și clasele I-IV vor funcționa fizic peste tot, mai puțin în localitățile care intră în carantină. Acolo unde sunt puține cazuri de COVID-19 toți copiii merg la școală. Acolo unde sunt ceva mai multe merg la școală cei mici și clasele VIII, XII. Iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte însă să intre în carantină, merg doar cei mici, grădiniță, clasele I-IV, restul făcând școală on-line.
-
Sigur, mai sunt multe detalii de clarificat – cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu, ce se face în acel caz, la câte cazuri de îmbolnăvire dintr-o școală se închide școala și așa mai departe. Toate aceste lucruri vor fi foarte rapid clarificate printr-un ordin de ministru comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, un ordin care va fi pregătit astăzi și mâine și va fi dat publicității.
-
În consecință, pregătiți copiii pentru școală!
-
Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!