Klaus Iohannis și soția sa au mers la slujba de Înviere: „Să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace” (VIDEO)

Klaus Iohannis și soția sa au mers la slujba de Înviere: „Să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace” (VIDEO)

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au mers, sâmbătă seara, la slujba de Înviere de la biserica din centrul Sibiului. Şeful statului a urat tuturor pace și a subliniat că ar trebui să ne rugăm pentru cei care suferă din cauza războiului.

Iohannis, la slujba de Înviere

„Celor care sărbătoresc Învierea Domnului le doresc sărbători pascale binecuvântate, iar celor care mâine vor sărbători Floriile le doresc Florii frumoase.

Tuturor, linişte, pace, zile frumoase şi cred că trebuie să subliniez: vă doresc tuturor pace

Cred că e bine să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace.

Vă doresc tuturor sărbători fericite!”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Mesajul lui Iohannis de Paştele catolic şi Floriile ortodoxe

Anterior, printr-o postare pe Facebook, Iohannis a vorbit despre solidaritate, pace și speranță.

„De Sfintele Paști înțelegem mai profund mesajul Jertfei și suntem pătrunși de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina. Prin solidaritatea noastră, le putem oferi alinare și speranță celor care caută refugiu din calea războiului”, a susținut Klaus Iohannis în mesajul său.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`