Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kovesi află pe 26 martie dacă vor fi sancţionaţi pentru sintagmele „nişte penali” şi „festival disperat al inculpaţilor”
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amânat pentru 26 martie pronunţarea deciziei privind sesizarea primită de la luju.ro privind fapte de discriminarea comise de preşedintele Klaus Iohannis şi procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, prin folosirea de sintagme precum „nişte penali” şi „festival disperat al inculpaţilor”.
„Prin asemenea etichete, puse unor persoane aflate în proceduri judiciare, s-a instigat practic împotriva unor persoane care aflate în proceduri judiciare, în loc să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie şi să se dea curs plângerilor lor, au fost puse la zidul infamiei, acuzate că atacă sistemul judiciar, înainte ca autorităţile în drept să se pronunţe. Or în nicio ţară civilizată nu e permis să supui oprobiului public ori să reduci la tăcere persoane aparţinând unor categorii sociale, care îşi exercită un drept de acces liber la justiţie şi dreptul la libertatea de exprimare”, scrie luju.ro în sesizare.
Aşa cum prevede procedura în cazul sesizărilor depuse la CNCD, au fost citate toate părţile, pentru luni, 12 martie. Acestea şi-au prezentat punctele de vedere, o decizie urmând să fie luată în data de 26 martie.
„Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii. Aceasta încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea DNA şi conducerea fac o treabă foarte bună, iar aceasta încercare de atac din partea unor penali e de natură să-mi confirme că DNA face o treaba bună”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis în conferinţa din 15 februarie 2018.
Cu o zi înaintea, într-o conferinţă de presă, Kovesi a afirmat: „Nu cred că acest atac e întâmplător. Asistăm în ultima perioadă la un festival disperat al inculpaţilor, care spun neadevăruri, părţi de adevăr”.