Președintele Klaus Iohannis a refuzat sâmbătă să comenteze seria de achitări decise în ultima săptămână de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar a precizat că DNA trebuie să analizeze dacă s-au făcut greșeli în timpul anchetelor astfel încât s-a ajuns la această situație.
Aflat la Blaj, șeful statului a fost întrebat cum comentează achitările decise de ÎCCJ în cazul fostului premier Victor Ponta și în cazul fostului judecător CCR Toni Greblă.
„Nu pot să am în public nicio părere despre ce decizii ia sistemul de justiție. Știți foarte bine că am făcut două afirmații și am plăcerea să le repet. Am toată încrederea în justiția din România și sunt ferm convins că justiția trebuie să fie și să rămână independentă. În niciun caz nu voi accepta o imixtiune a politicului în actul de justiție”, a spus Iohannis.
De asemenea, întrebat dacă este în continuare mulțumit de activitatea DNA în acest context, Iohannis a răspuns: „Asta este cu siguranță o situație care trebuie analizată și în interiorul DNA, dacă s-au făcut sau nu greșeli, nu pot să mă pronunț asupra acestor chestiuni. Dacă se dorește o discuție la CSM, se poate, pentru că CSM răspunde de independența justiției și dacă este nevoie acolo trebuie purtate aceste discuții, nu în zona politicului”.
Iar atunci când a fost întrebat dacă odată cu achitarea lui Victor Ponta are de gând să îi ceară scuze acestuia având în vedere că atunci când au început problemele sale cu justiția i-a cerut demisia din funcția de premier, președintele a răspuns categoric: ”Nu”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.