Klaus Iohannis, onorat cu premiul „Otto cel Mare” în Germania. Distincția se acordă personalităților cu merite în promovarea gândirii europene

Klaus Iohannis, onorat cu premiul „Otto cel Mare” în Germania. Distincția se acordă personalităților cu merite în promovarea gândirii europene
Foto: presidency.ro

Miercuri, 14 octombrie, Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi premiul „Otto cel Mare” pentru „onorarea marilor merite în procesul european de unificare”.

Ceremonia va avea loc la Magdeburg, Germania, într-un loc cu o simbolistică specială, a informat Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis va primi premiul „Otto cel Mare”

Mai exact, decernarea premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc cu o semnificaţie specială pentru istoria Europei, unde se odihnește de peste 1.000 de ani Otto I, împărat al Imperiului Roman.

La ceremonie vor fi prezenţi Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, ministru de stat şi şef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum şi Lutz Trumper, primarul general al oraşului Magdeburg, potrivit Agerpres.

Premiul „Otto cel Mare” este acordat, o dată la doi ani, personalităţilor şi organizaţiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea gândirii europene.

Distincţia a fost acordată pentru prima dată în 2005, cu ocazia aniversării a 1.200 de ani de existenţă a oraşului Magdeburg.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, fostul preşedinte al Germaniei Richard von Weizsacker, fostul preşedinte al Letoniei Vaira Vike-Freiberga, precum şi fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini sunt printre personalitățile care au mai primit distincția de-a lungul timpului.

Klaus Iohannis, mesaj la 30 de ani de la reunificarea Germaniei

Săptămâna trecută, de Ziua Unităţii Germane, șeful statului a declarat că relația bilaterală excelentă și solidă dintre România și Germania a evoluat continuu și dinamic, ajungând în prezent să aibă un caracter cu adevărat strategic.

Sărbătorirea anul acesta a 30 de ani de la reunificarea Germaniei, precum și marcarea, anul trecut, a aceluiași interval de timp de la Căderea Zidului Berlinului reprezintă repere istorice esențiale ale poporului german, dar și ale unei Europe democratice, unite, deschise și puternice.

Doresc să-i mulțumesc domnului Președinte Federal Frank-Walter Steinmeier pentru cuvintele de apreciere la adresa cooperării dintre România și Germania și să-l asigur că România, ca stat profund atașat idealului de unitate europeană, reprezintă un partener solid și de încredere al Germaniei în spațiul central și sud-est european. Aștept cu mare plăcere vizita la București a Președintelui Federal, de îndată ce condițiile o vor permite (…) Cancelarul Konrad Adenauer obișnuia să spună: „Toți trăim sub același cer, dar nu avem toți același orizont”. Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, a fost o contribuție importantă pentru viitorul european comun. Suntem datori să construim în continuare viitorul comun al cetățenilor noștri, în spiritul cooperării, solidarității și coeziunii, atribute care definesc proiectul nostru european.”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:28 - Când trebuie să renunți la cauciucurile de vară și să le montezi pe cele de iarnă. Ce spune legea
18:26 - Panourile fotovoltaice pot produce cu 50% mai puțin dacă nu sunt întreținute corespunzător. Cum și când trebuie făcută mentenanța
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI