Iohannis, mesaj de Ziua Forţelor Terestre: Curajul și implicarea voastră reprezintă motive de mândrie și contribuie la asigurarea unui climat de securitate și stabilitate pentru toți cetățenii

Iohannis, mesaj de Ziua Forţelor Terestre: Curajul și implicarea voastră reprezintă motive de mândrie și contribuie la asigurarea unui climat de securitate și stabilitate pentru toți cetățenii
Foto: presidency.ro

Militarii şi civilii din cadrul Forţelor Terestre au demonstrat spirit de sacrificiu, pregătire riguroasă şi integrare exemplară în structurile NATO, fapt pentru care ţara noastră beneficiază de o bună imagine şi apreciere din partea partenerilor externi, a transmis președintele Klaus Iohannis, de Ziua Forţelor Terestre.

„Armata României sărbătoreşte, pe 23 aprilie, Ziua Forţelor Terestre, prilej de a evidenţia activitatea şi profesionalismul celor care fac parte din cea mai numeroasă categorie de forţe a Armatei. Forţele Terestre continuă să asigure o participare foarte consistentă la misiunile asumate de către România în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest. De-a lungul anilor, militarii şi civilii din cadrul Forţelor Terestre au demonstrat spirit de sacrificiu, pregătire riguroasă şi integrare exemplară în structurile Nord-Atlantice. Datorită tuturor acestor calităţi, ţara noastră beneficiază de o bună imagine şi apreciere din partea partenerilor externi. Curajul şi implicarea dumneavoastră, în numele valorilor asumate de România, reprezintă motive de mândrie şi contribuie la asigurarea unui climat de securitate şi stabilitate pentru toţi cetăţenii naţiunii noastre, cât şi la securitatea şi menţinerea păcii în regiune şi în Europa”, a afirmat Klaus Iohannis.

Ca o recunoaștere a acestor eforturi, a precizat Iohannis, a decorat drapelul de luptă al Statului Major al Forţelor Terestre cu Ordinul „Virtutea Militară”, în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de pace.

„La ceas aniversar, vă mulţumesc pentru devotament şi dedicare atât pe timpul instruirii în ţară, cât şi pe timpul misiunilor desfăşurate în teatrele de operaţii, alături de Aliaţii şi partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană. În acelaşi timp, mulţumirile se îndreaptă şi către familiile dumneavoastră, al căror sprijin necondiţionat vă insuflă puterea şi hotărârea necesare îndeplinirii angajamentelor pe care vi le-aţi asumat faţă de ţară, începând cu momentul depunerii jurământului militar”, se mai arată în mesajul lui Iohhanis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial