Klaus Iohannis, mesaj de ULTIMĂ ORĂ pentru SIE
Președintele României a transmis miercuri, un mesaj cu prilejul aniversării a 27 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe.
În mesajul său, Klaus Iohannis reasigură SIE de importanța pe care o are în sistemului naţional de securitate, felicitându-i pe membrii săi pentru profesionalismul de care dau dovadă.
„Vă faceţi datoria pe deplin, cu eficienţă şi seriozitate, profesionalismul dumneavoastră contribuind la asigurarea climatului de securitate al statului român.
Totodată, Serviciul a contribuit la consolidarea profilului ţării noastre de promotor al principiilor şi valorilor euroatlantice şi participant activ şi predictibil la asigurarea stabilităţii regionale.” – a transmis șeful statului român.
Totodată, Iohannis a ținut să precizeze că este la curent cu dificultățile materiale cu care se confruntă SIE, fără a oferi însă și speranța vreunui cadou de la buget: „Sunt conştient de dificultăţile cu care vă confruntaţi, de la lipsa de resurse umane şi materiale, la o legislaţie ce nu mai corespunde pe deplin provocărilor actuale de securitate.”
Asigurând încă o dată Serviciul de Informații Externe de întreaga lui prețuire, președintele Klaus Iohannis i-a urat membrilor săi mult succes în activitate și La mulţi ani!