Klaus Iohannis a declarat că dronele rusești care cad în România sunt o „problemă reală” și că generează o situație „inacceptabilă”.
Președintele României a amintit că au fost trei situații în care au fost descoperite resturi de drone în România.
„Din fericire, până în prezent nu a fost rănit nimeni, dar nu însemnă că aceste incidente nu contează”, a declarat șeful statului, care se află la New York, la evenimentul World Leaders Forum.
De asemenea, Klaus Iohannis a explicat și de ce forțele ruse atac porturile malului ucrainean. „Explicaţia mea e că Rusia vrea să lovească în tranzitul cerealelor ucrainene”, declară șeful statului, conform Agerpres.
Totodată, Iohannis a calificat ca atacurile Rusiei să fie drept crime de război.
„Este inacceptabil. Totuşi, aceste atacuri sunt crime de război, pentru că nu atacă ţinte militare, ci ţinte civile, infrastructură civilă, oameni care lucrează în acele porturi. A fost inacceptabil în sine, de la început, dar această propagare este complet inacceptabilă”, susține el.
Șeful statului a menționat și măsurile luate în România în ceea ce privește resturile de dronă căzute pe teritoriul țării.
„Am discutat cu aliaţii, ne-am consolidat apărarea antiaeriană în zonă, pentru a ne proteja cetăţenii, dar, în continuare (situaţia – n.r.) rămâne inacceptabilă, în ciuda faptului că intenţia Rusiei nu este să atace România. Aceste drone nu atacă România, dar, cum cad în România, aceasta este o problemă reală care trebuie să fie rezolvată”, a spus președintele României.
Klaus Iohannis a punctat și despre situația românilor de pe malul român al Dunării, care se află foarte aproape de conflict.
„Oamenii sunt speriaţi. Dacă locuieşti într-un mic sat pe malul Dunării şi vezi cum cade o dronă lângă tine, te gândeşti – ‘Poate următoarea cade pe casa mea. Dincolo de teamă, (ei – n.r.) văd de ce trebuie să fim alături de Ucraina, pentru că văd bombardamentele de pe partea cealaltă şi se gândesc că dacă stăm şi nu facem nimic, poate acest lucru va veni şi peste noi”, a conchis șeful statului.